Annie redescoperă "oraşul de la malul mării"

Şi a fost…Recital de arii şi duete

Posted on: August 17, 2011


La Muzeul de Artă Constanţa, a avut loc astăzi un recital foarte frumos de arii şi duete, interpretate de sopranele Roxana Bageac şi Stela Sîrbu, acompaniate la pian de Silvia Ţigmeanu.

Recitalul  a fost extrem de reuşit, cele două soprane şi pianista ridicându-se, în mod sigur, la înălţimea aşteptărilor publicului. Mi-a plăcut foarte mult şi selecţia bucăţilor muzicale interpretate, au fost destul de variate, iar pe unele nu le ascultasem până acum şi m-au surprins foarte plăcut.

Mă tem că poza a fost „furată” fără acordul doamnei Bageac, care sper să nu se supere…a fost pentru un scop nobil :) (este dintr-un spectacol un pic mai vechi, de acum câteva luni)

Nu am reuşit să iau un program, dar o să vă spun din memorie cam ce a fost, scuzându-mă anticipat dacă am greşit/ omis ceva.

Puccini a fost bine reprezentat cu vreo 4 arii (şi sper să nu zic prostii: din „Manon Lescaut”, „La rondine”, „La Boheme” şi „Turandot”). Bellini a fost şi el prezent cu o arie şi un duet, ambele din „I Capuleti e i Montecchi”. Nu au lipsit nici Mozart (cu un duet din „Nunta lui Figaro”), Donizetti (nu prea îmi amintesc ce era…poate ceva din „La Zingara”, dar e posibil să mă înşel), Catalani (cu o arie din „La Wally”, care mi-a plăcut enorm). Au mai fost în program şi Ceaikovski şi Rahmaninov, dar, din păcate, nu îmi amintesc exact ce anume s-a cântat. De asemenea, au mai fost interpretate arii ale altor 2-3 compozitori pe care efectiv nu mi-i amintesc acum…spre ruşinea mea :)

În plus, trebuie neapărat să adaug (cu riscul de a părea exagerat pentru unii) că o ador pe doamna Roxana Bageac. Are o voce divină, iar interpretarea ei mă lasă mereu fără cuvinte. Am întâlnit şi soprane care nu transmit mai mult decât versurile pe care le interpretează. Dar ea transmite de-a dreptul sentimente, multă pasiune în interpretare şi multă energie pozitivă îndreptată către public. Este şi va rămâne preferata mea şi vă recomand cu multă căldură să mergeţi la spectacolele în care este prim-solistă pentru că, în mod sigur, o să merite.

Un alt punct în plus pe care l-a avut spectacolul au fost „interpretările poetice” a doi tineri foarte talentaţi, Ionuţ Bivol şi Mădălina Stoica (şi sper din suflet că nu le-am greşit numele…dacă sesizează cineva o eroare, vă rog să mă corectaţi). Au recitat câteva poezii foarte frumoase, iar interpretarea lor a fost reuşită, plină de sentiment şi efort pentru a transmite publicului esenţa poeziilor. Nu pot să spun decât „Bravo!”.

Mă bucur că am făcut alegerea de a-mi petrece seara atât de plăcut, mai ales că sunt o mică devoratoare a muzicii clasice şi „sufăr” din cauza vacanţei celor de la „Oleg Danovski” (dar sigur se vor întoarce cu forţe noi) şi nu mai am răbdare pentru stagiunea care urmează. Fiţi siguri că vă voi împărtăşi impresii de la toate spectacolele la care merg (şi o să le anunţ dinainte, pentru cei interesaţi).

Gata…Annie vă lasă cu gândul la recitalul de azi şi vă încurajează să încercaţi o „porţie” de muzică clasică (măcar din când în când).


Anunțuri

2 răspunsuri to "Şi a fost…Recital de arii şi duete"

Foarte frumos articolul!Observ ca avem parte de un nou suflu cultural si un nou public de opera in Constanta.Ceea ce ma bucura foarte mult:)

Da, şi mie mi se pare super că se întâmplă din ce în ce mai multe lucruri de genul acesta în oraş. Avem nevoie. Printre tonele de prostii care ne asaltează şi aşa-zise concerte de ff proastă calitate, e bine că putem să mergem şi la ceva drăguţ.
Repet, o să scriu şi despre voi imediat ce reluaţi spectacolele. De fapt, mai aveam eu nişte planuri pentru voi, o să te anunţ personal. Mi-ar plăcea să promovez mai îndeaproape ce faceţi :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Aşa sunt eu :)

Abonează-te la blog prin e-mail.

Alătură-te altor 38 de urmăritori

Cele mai pufoase fulare!

Câţi au dat click până acum? (din 24.06.2011)

  • 38,430 omuleţi


Înscris pe:

Recomand

Jovis Homemade Beauty