Annie redescoperă "oraşul de la malul mării"

Annie va avea interviuri în exclusivitate! :D

Posted on: Octombrie 22, 2011


O să am onoarea ca, foarte curând, să intervievez minunaţii artişti de la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” Constanţa.

Am primit o propunere senzaţională, din punctul meu de vedere, venită chiar de la artişti. Este o oportunitate extrem de frumoasă şi mă onorează enorm, mai ales că mi-am dorit de ceva timp să fac acest lucru (era o dorinţă neexprimată, pentru că nu am îndrăznit să propun asta, dar se pare că mi-au citit gândurile).

Eu aş fi vrut să ştiu dacă aţi vrea să aflaţi ceva anume de la ei, dacă vreţi un interviu cu un anume artist (în limitele posibilului) sau altceva în sensul acesta. Mi-ar plăcea să realizez aceste interviuri astfel încât să satisfacă şi curiozitatea voastră şi să îi cunoaşteţi mai bine pe aceşti oameni superbi, care servesc iubirii noastre pentru frumos :)

Aşadar, dacă aveţi propuneri, le aştept cu mare drag (mai ales pentru că deja am emoţii la gândul ăsta şi sper ca interviurile să fie pe măsura aşteptărilor tuturor).

Annie se bazează pe ajutorul vostru!

PS: pozele aparţin arhivei personale a Mariei Rotari Ţoropoc, artistă la TNOB „Oleg Danovski”. Vă rog să nu le preluaţi fără acordul ei (doar eu am voie să fac asta :))) mersi, Mariaaaa!!!!!!!)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Aşa sunt eu :)

Abonează-te la blog prin e-mail.

Alătură-te altor 38 de urmăritori

Cele mai pufoase fulare!

Câţi au dat click până acum? (din 24.06.2011)

  • 37,635 omuleţi


Înscris pe:

Recomand

Jovis Homemade Beauty