Curajul de a lua decizii


Am avut ieri o discuţie complexă, cu Irina, de la Blogul de la mare (vă recomand, e un blog mişto, cu multă emoţie şi trăire personală). Pe malul mării, la un fresh şi-o limonadă, cum ne şade bine, ca două femei ce se respectă şi iau o pauză binemeritată de la sarcinile zilnice.

Şi am ajuns la ideea de a avea curaj să iei o decizie profesională majoră. Cum ar fi schimbarea job-ului. Îi povesteam că am făcut asta acum 5 ani, când mi-am dat demisia de la un dream job: cea mai mişto şefă, colegi faini, bine plătit, cu bonusuri, zile libere, posibilitatea de a călători (mult, în ţări diverse de prin Europa), proiecte dinamice şi niciodată rutină. Singura chestie care îmi lipsea: nu era un job în domeniul psihologiei, pentru care mă pregăteam în paralel, la cursurile de formare în consiliere psihologică şi la master.

Am acceptat un job mai slab plătit (da, şi diferenţa era cam de o treime din salariu), cu o echipă mică, o şefă ce avea să se dovedească nu prea mişto (am rămas cu frustrarea că nu am reuşit să comunic autentic cu ea, parţial din vina mea, parţial din a ei), fără călătorii, cu oarecare rutină, fără bonusuri (chiar scăderi de salariu, în cel mai prost moment) şi de la care am ajuns să-mi dau demisia după numai 4 luni (la celălalt job stătusem 6 ani). Dar acest job îmi deschidea o uşă spre ceea ce iubeam şi ARDEAM să profesez: psihologia.

Am renunţat la multe. Foarte multe. Şi nu am absolut NICIUN REGRET. Sunt fericită cu această decizie, a fost cea mai bună decizie profesională, pe care o puteam lua vreodată. Sigur, că la acel moment am trăit o dezamăgire, m-am simţit trădată în aşteptări, am avut o stare de tristeţe şi apăsare, vreo 6 luni, m-am simţit fără sens, incapabilă profesional, debusolată şi probabil şi altele, pe care acum nu mi le mai amintesc.

Dar ştiu că vreo 6 luni, după ce mi-am dat demisia, aveam doar un mini-job (de vreo 3,5 ore pe zi), de oarecare subzistenţă (cât să nu-i cer iar mamei bani, de telefon şi autobuz, plus vreo cafea cu o prietenă) şi mă întrebam constant „Acum, ce fac? Încotro?”.

Imediat după demisie, m-am apucat de Aikido. Aveau un curs gratuit de 10 şedinţe şi, cum aveam timp liber din belşug, am zis să fac treaba asta. La câteva luni, prin apropierea de sensei, care mi-era coleg de master, psiholog şi el, am început nu mai ştiu cum să concretizez ideea unor ateliere, pentru copii, la sala de Aikido. „Clubul de Dezvoltare Creativă” i-am zis şi a funcţionat, în formula aceasta, aproape vreo 2 ani, cred. Un mare pas înainte, pentru mine, un vis împlinit, o înaintare timidă spre a fi psiholog „cu drepturi depline”.

994236_479674928792540_846538375_n

Sursă foto

Lucrurile s-au aşezat, oamenii au început să mă cunoască şi chiar să mă recomande, atelierele pentru copii au devenit o constantă, în viaţa mea, iar în paralel mi-am continuat formarea în consiliere psihologică, pe care o practic acum.

Au început să reapară colaborările cu mediul ONG-urilor, în care avusesem dream job-ul, inclusiv la fostul loc de muncă (este vorba despre Mare Nostrum, care rămâne cel mai fain job, pe care l-am avut eu vreodată), dar şi pe la CENTRAS Constanţa, primul meu job mai serios şi locul în care începusem să fac voluntariat şi în care mi-am găsit vocaţia profesională.

Am făcut multe, în aceşti 5 ani, prin diverse locuri. Iar de un an şi jumătate, m-am întors la Mare Nostrum, cu o completare a variantei de dream job: acum este pe domeniul meu de activitate, pentru că fac educaţie şi formare. Chestii care mă pasionează şi pe care le iubesc, mă motivează şi mă inspiră. Acum chiar este un dream job complet şi mă fascinează modul în care eu am ajuns iar aici, deşi nu credeam că ne vom mai intersecta vreodată, la acest nivel complex.

Deşi job-ul respectiv nu a fost ce mi-am dorit, a deschis uşa multor posibilităţi şi m-a împins să fac ceea ce mi-era frică sau eram prea comodă să fac: să profesez psihologia, pentru care atâta mă pregăteam, de ani de zile. Şi, din acel moment, nu am mai dat înapoi.

Ce am vrut să spun, prin toate acestea?

Că este tare greu să iei o decizie majoră şi să ieşi dintr-un job sau o situaţie, în care ai investit ani, efort, suflet. Dar când simţi că nu te mai reprezintă, cred că trebuie să-ţi pui nişte semne de întrebare şi să fii sincer, autentic, întrebându-te: eu ce vreau? Mai mult decât atât, EU ce am NEVOIE?

Personal, cred că în momentul în care ai CURAJUL să te rupi de ceva ce aproape că-ţi face rău şi îţi dai voie să cauţi binele, în viaţa ta, lucrurile se vor aşeza astfel încât să fie bine şi să primeşti ceea ce ai nevoie, cu adevărat, ceea ce hrăneşte sufletul tău.

Totuşi…ce ne împiedică să luăm aceste decizii? Acum mă confrunt cu o situaţie similară, dar la nivel personal, nu profesional. O parte din mine vrea să schimbe un comportament nedorit, nepotrivit, iar o altă parte fuge de schimbare şi opune o rezistenţă fantastică.

De ce? Din ce am aflat până acum, pentru că…

…autosabotaj

…frică de schimbare

…frică de prea mult bine

…frică de necunoscut

…lene

…insuficientă iubire de sine

…presupune o energie fantastică şi un mare efort de voinţă

Vreau să pun STOP frânelor şi blocajelor, pe care mi le pun singură, în mod chiar nenecesar, şi să dau voie CURAJULUI să iasă iar şi să spună „Da, fă-o!”. Există riscuri, dar rezultatele cântăresc infinit mai greu decât riscurile. Şi am acest model minunat, pe care mi l-a oferit Dumnezeu, în care am luat o decizie grea, majoră, m-am rupt de ceva important pentru mine, dar care la acel moment nu mă mai reprezenta şi, iată, la capătul a 5 ani, cum lucrurile s-au aşezat cu MULT mai bine decât aş fi sperat sau mi-aş fi imaginat eu vreodată.

Mulţumiri şi recunoştinţă!

Ai curaj, fă ce-ţi spune sufletul, după ce analizezi BINE ce ai NEVOIE ca să trăieşti, să vibrezi, să zburzi, să radiezi de fericire. Şi fă-o! Meriţi!

 

Îmbrăţişări, cu speranţa succesului, în viaţa ta,

Andreea

 

PS: culmea a fost că, după acea discuţie de ieri, cu Irina, azi am văzut la amintirile de pe Facebook poza de mai sus, şi din descriere mi-am dat seama că a fost exact ziua în care am luat această decizie. Nimic nu este întâmplător!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s