Annie redescoperă "oraşul de la malul mării"

Posts Tagged ‘Constanţa


Da, se întâmplă şi în Constănţica noastră. De vreo 2-3 săptămâni am tot văzut prin autobuzul 40 nişte caricaturi super, expuse efectiv pe geamuri.

Este, cu siguranţă, una dintre cele mai tari chestii pe care le-am văzut în oraş în ultima vreme. Sunt foarte amuzante, dau o notă fermecătoare mersului cu autobuzul şi este o idee foarte bună pentru a stimula interesul oamenilor pentru artă şi cultură.

Din ce am văzut pe afişe, dar şi pe net (de exemplu, în articolul din Telegraf), proiectul se numeşte „Wild City”, este iniţiat de Fundaţia „Wild Art” şi a început în aprilie. Până în iunie îl „vizionăm” pe artistul grafician Leonte Năstase, cu o serie de caricaturi, iar după aceea urmează minunatul şi talentatul fotograf Bebe Pitei, pe care îl admir foarte tare.

Annie vă încurajează să daţi o tură cu autobuzul 40 şi să ne împărtăşiţi impresii :D

Poza 1 redă o mică parte a expoziţiei, iar poza 2 este un tablou al artistului Leonte Năstase

Anunțuri

O operetă spumoasă, haioasă şi cu multe multe „îmbârligături”. Asta am văzut sâmbăta trecută la TNOB „Oleg Danovski”.

Eu sunt o fană (cea mai mare, autoproclamată :D) a colectivului de la TNOB. Îi admir foarte mult pe oamenii aceştia, cred că am mai zis. Se ştie că au puţine fonduri şi fac multe eforturi ca să rămână pe linia de plutire. Cu toate acestea, sunt mereu motivaţi şi pasionaţi de ce fac, muncesc extrem de mult şi ne oferă tot mai des noutăţi şi momente de bună calitate.

Despre „Mam’zelle Nitouche” pot să spun că a fost amuzant, dinamic şi foarte viu. O mare desfăşurare de forţe, decoruri, costume, toţi cei implicaţi au făcut o treabă minunată. Găsiţi câteva date mai tehnice, să zicem, în articolul din ziarul Telegraf, exprimate mai bine decât le pot spune eu acum.

Mie mi-a plăcut foarte mult performanţa minunatei Mădălina Sandu, în rolul principal feminin, dar şi a preferaţilor mei, Cătălin Ţoropoc, Doru Iftene şi Bogdan Sandu, în rolurile principale masculine. Desigur, nici pe ceilalţi nu îi uit, dar cred că, de data asta, ei fost „ingredintele” cheie ale spectacolului. Fără jocul lor scenic şi vocile absolut excepţionale, cu siguranţă nu ar fi fost la fel.

Povestea mi-a amintit de filmele din anii ’50-’60, cu multe încurcături, personaje haioase, situaţii limită rezolvate în mod imprevizibil. O tânără de 18 ani, considerată mândria unui pension de maici, este, în realitate, o tânără care vrea să iasă în societate, căreia îi place să cânte, să meargă la operă, să iubească. De aici şi titlul (în franceză, este o expresie: „faire la Sainte Nitouche” = „a face pe Sfânta Nitouche”…nu există această sfântă, este tocmai pentru a sublinia faptul că desemnează o persoană care pare ceva ce nu este în realitate).

Ar fi atât de multe de spus…şi aveam atâtea idei în căpşor când am început articolul…dar chiar nu cred că frumuseţea spectacolului poate fi redată în simplele mele cuvinte. Mai bine vă las să ascultaţi o bucăţică din acest spectacol şi vă invit să veniţi pe data de 17 mai la următoarea punere în scenă. Vă asigur că merită!

Annie vă doreşte să fiţi o parte activă a vieţii cultural-artistice a Constanţei!

PS: există şi un film, din 1954, cu nume grele ale cinematografiei franceze, cum ar fi Fernandel şi Louis de Funes

PSS: poza aparţine lui Cătălin Ţoropoc şi este „furată” de pe Facebook :D vă rog, menţionaţi sursa în caz de redistribuire :)


Da, sunt într-o mică pauză…probabil v-aţi dat seama deja. Nu am mai postat nimic nou, deşi am atâtea lucruri despre care aş putea să scriu…evenimentele socio-culturale s-au ţinut lanţ (bine, mă umflu în pene…am fost doar la vreo 2 concerte folk, un concert simfonic şi „Schimb de Cărţi”-Ediţia IX…în plus, am descoperit o maseuză divină în Constanţa…despre toate astea o să scriu…la un moment dat :D).

Dar sunt obosită…şi am prea mult de lucru…şi nu am timp decât să lenevesc un pic şi cam atât.

Vineri plec la Bucureşti (tot în interes de muncă) la o conferinţă. Dar sâmbătă sunt liberă şi intenţionez să umblu aiurea prin Bucureşti, să profit de faptul că sunt departe de orice şi oricine, că nu cunosc pe nimeni pe acolo (vorba vine, că am destui cunoscuţi în Bucureşti, dar o să merg incognito şi o să stau doar eu cu mine) şi că pot să fac ce vreau cu timpul meu.

E un sentiment revigorant…simţeam nevoia să plec pe undeva, aiurea, singură, să hoinăresc pe străzi şi să vizitez chestii în ritmul meu, în visarea mea…♥♥♥

Sper să mă întorc cu forţe proaspete şi cu dispoziţia de a scrie. Ideile nu îmi lipsesc, am multe şi vreau să le pun în practică…mă refer la ce priveşte acest blog. Vreau să aduc multe noutăţi şi câteva modificări pe blog, care sper să vă placă şi să vă folosească atunci când vreţi să aflaţi ceva reprezentativ pentru Constanţa. Dar despre asta o să vă povestesc într-o altă postare, după ce încep să şi fac modificările.

Annie vă pupă şi ne auzim de duminică încolo!

Sursa pozei


…observi foarte multe lucruri interesante. Mie îmi place, în general, să observ oamenii…sunt o mare fană a comportamentului uman în diversele locuri, grupuri, dar, mai ales, în interacţiunea cu alţi oameni.

Trebuie să încep totuşi prin a menţiona faptul că astăzi m-am trezit cu un chef absolut imens şi inexplicabil de a citi în aer liber…cu orice preţ. A început ca o idee, de dimineaţă, s-a continuat ca o obsesie, pe tot parcursul zilei, şi a devenit o nevoie imperioasă când se apropia ora de plecare de la serviciu.

Am plecat pe jos, neştiind foarte clar încotro mă duc. Oscilam între plajă, faleză, un parc sau un oarecare petic de iarbă unde m-aş putea aşeza. Am ajuns în parcul de lângă Primărie, până la urmă.

Sursa pozei

Am început neplăcut, cu o doamnă zgomotoasă care, fără să pună întrebarea magică, şi-a aruncat boarfele pe banca pe care doar ce mă aşezasem şi o îndemna şi pe mă’sa să se aşeze în capul meu. M-am ridicat şi am plecat rapid.

Am găsit o altă bancă, lângă nişte doamne care bârfeau de zor un neica-nimeni, care, aparent, lăsase moştenirea („al dracu'”), lu’ una care nu prea merita ea aşa. După ce ne-am lămurit şi cui îi revenea moştenirea, am reuşit să încep să citesc.

Dar, cum se pare că moaca mea atrage mereu oameni cu chef de vorbă şi interacţiune socială, pe banca de lângă mine s-a aşezat un domn, care a început modest prin a mă întreba „Cât e ceasul?”. Ştiam că, în lumea oamenilor care intră în vorbă cu persoane necunoscute, asta duce la o lungă poveste, care, culminează, de obicei, cu „nenorociţii care mi-au luat pământurile!!”.

Aveam dreptate. Aproape. Oricum, domnul mi-a ţinut un discurs interesant despre care ar trebui să fie, în realitate, graniţele României şi până unde s-ar întinde dacă ne-am reunifica şi ne-am primi înapoi pământurile de nush unde. După care a trecut lejer la Ungaria, Polonia şi Germania, în timp ce eu am recitit aceleaşi 3 rânduri de vreo 5 ori, ca să înţeleg firul poveştii.

I-am zis, până la urmă, cu zâmbetul pe buze, că îi mulţumesc pentru informaţii, dar aş vrea să citesc. A mai avut vreo 2 tentative, care implicau cel mai bun medicament anti-stres şi ceva despre beneficiile cititului, după care s-a lăsat păgubaş.

Evident, nu am stat mult timp singură. Dar, de data asta, a fost o chestie drăguţă. S-a oprit în faţa mea, fixându-mă cu ochişorii drăgălaşi, un ghemotoc de fetiţă, la vreo 3-4 anişori, pe o bicicletă foarte şic, urmată îndeaproape de un frate mai mic şi o bunică isterizată de…cam orice, sincer. Cât au stat lângă mine, a încercat să controleze de la direcţia în care se uitau copiii, până la modul în care se jucau, dând directive fixe şi precise, despre cum e mai bine să faci (de bunică, zic).

Dar cei doi ghemotoci m-au înveselit, pentru că, din când în când, se uitau curioşi la mine, probabil din cauza cărţii şi a faptului că păream foarte concentrată în ce fac. Întotdeauna, sinceritatea copiilor în gesturi şi cuvinte, mă face să zâmbesc.

Oricum, dorinţa mea de a sta singură şi a citi o carte, s-a îndeplinit pe jumătate. Şi, deşi sunt o fană a observării comportamentului uman, uneori prefer să nu îl observ aşa de aproape.

Dar Annie se simte mai relaxată şi mai „oxigenată” (la creieraş, mă refer aici)…trebuie repetată experienţa, cât de curând.


Din categoria „I love eco-stuff”, vă dau mai departe mesajul de mai jos, tot al Organizaţiei Neguvernamentale Ecologiste Mare Nostrum din Constanţa. Cine ştie, poate ne vedem acolo :)

Sursa textului este blog-ul voluntarilor Mare Nostrum, iar pozele aparţin ONG Mare Nostrum.

Annie vă doreşte să fiţi cât de eco vreţi voi să fiţi!

*************************************************

Îţi doreşti să faci ceva pentru comunitatea în care trăieşti? Vrei să îţi faci prieteni noi şi să ai parte de o experienţă interesantă? Şi în această vară, Ong Mare Nostrum spune PREZENT cu proiectul “Litoral curat”! Căutam oameni implicaţi, entuziaşti şi responsabili care să ne ajute să răspândim conceptul de colectare selectivă a deşeurilor în rândul tuturor şi, în special, în rândul turiştilor care au decis să-şi petreacă vacanţa la litoralul românesc. Îţi oferim, în schimb, ocazia unei experienţe frumoase din care vei învăţa multe lucruri noi şi vei cunoaşte oameni care, la fel ca tine, au ales să dăruiască puţin timp şi energie pentru menţinerea unui litoral curat.
Tot ce trebuie să faci este să ne contactezi la adresa de e–mail event@marenostrum.ro. Vei beneficia, în prealabil, de instruire, urmând ca, ulterior, să petreci câteva ore alături de echipa ta pe una din cele două plaje pe care se desfăşoară campania. Vei putea să interacţionezi cu oamenii şi să le vorbeşti despre cât de important este să colecteze responsabil şi să păstreze apa şi plaja curate. Dacă ai îndoieli, află că oamenii sunt receptivi şi deschişi atunci când sunt abordaţi cu entuziasm. De altfel, vei avea ocazia să răsplăteşti turiştii responsabili cu premii speciale prin intermediul unei tombole care va avea loc în fiecare zi, după orele 17.00.
Nici implicarea ta nu va trece neobservată. Vei primi din partea noastră diplome şi scrisori de recomandare, dar şi un premiu surpriză. Dacă toate astea îţi sună bine, te aşteptăm să intri în echipa noastră!
Ce trebuie să ştii?
 te poţi implica în campanie până la sfârşitul lunii august;
 avem nevoie de ajutorul tău miercuri şi joi în intervalul 14.00 – 18.00 si de vineri până duminică în intervalul 10.00 – 18.00.
Şi nu-ţi face griji! Vei informa în ture de doar 4 ore.

Andreea Barangha,
Intern PR


Vă vorbeam acum vreo lună aici despre cât de mult îmi place mie evenimentul „Schimb de Cărţi”. Încă îmi place…ideea în sine mi se pare în continuare senzaţională, cred că poate fi un eveniment deosebit şi cred că are un rol important în viaţa cultural-literară a acestui oraş, unde, oricum, nu se întâmplă mare lucru în această direcţie.

Din păcate, ieri (la a şaptea ediţie a acestui eveniment în Constanţa), lucrurile au stat cât se poate de prost. Ca şi persoană ataşată de „Schimb de Cărţi” şi participant fidel de când a fost lansat, sunt extrem de dezamagită de organizarea deficitara (care, vorba dramaturgului, a fost sublimă, dar a lipsit cu desăvârşire).

Eu organizez evenimente şi activităţi de tip public de vreo 3 ani încoace, deci am o idee destul de clară despre cum ar trebui organizat ceva ce include participare publică. Nu sunt începătoare, nici mare expertă, am o experienţă considerabilă şi încă învăţ. Orice organizator ar trebui să înceapă (după ce stabileşte scopul evenimentului şi grupul ţintă) prin a avea o planificare a activităţilor/ task-urilor ce trebuie întreprinse pentru un eveniment reuşit sau măcar acceptabil. Sau măcar să ştie care sunt paşii minimi care trebuie urmaţi pentru a asigura o locaţie şi o promovare decentă.

Despre ediţia de ieri a „Schimbului de Cărţi” nu se mai auzise nimic de vreo 2 săptămâni (unele persoane au zis că nici nu ştiau dacă se mai ţine). Să zicem că nu a fost o mare tragedie, deşi e posibil să fi contribuit la absenţa participanţilor.

Punctul culminant, care chiar a trecut de limita bunăvoinţei şi răbdării mele, a fost momentul în care am realizat că suntem doar 4 participanţi…şi subliniez cuvântul participanţi, pentru că doar asta eram…nu organizatori, nu invitaţii speciali care ne-au fost promişi…doar participanţi. Penibil, din punctul meu de vedere.

Eu, ca organizator, dacă am doar 4 participanţi la un eveniment care a fost odată destul de reuşit (şi la care nici măcar eu nu mai particip), încep să îmi pun întrebări. Mă întreb şi care a fost contextul, care au putut fi motivele pentru care oamenii nu au venit (poate o oră aleasă greşit, o locaţie inaccesibilă, poate e vară şi lumea e în vacanţă etc.), dar şi ce am făcut greşit eu, persoana care a organizat (poate nu l-am promovat suficient, poate nu am mai adus nimic nou evenimentului şi lumea s-a plictisit să vină doar ca să se vadă cu aceiaşi 3 oameni şi să schimbe aceleaşi 3 cărţi şi aşa mai departe).

Dar ideea de bază este că ÎMI PUN ÎNTREBĂRI. Ce am făcut greşit şi ce a fost nepotrivit în contextul socio-psiho-artistico-puii mei-cultural ca să am un eşec total. Punându-ţi astfel de întrebări, înveţi, te dezvolţi, capeţi experienţă, găseşti soluţii pe viitor…ajută foarte mult să faci asta. (Bine, eu sunt mai auto-critică şi insist foarte mult pe ce aş fi putut să fac eu mai bine ca să obţin măcar un semi-succes).

Dar când nu realizezi că au existat mai mulţi factori care au dus la eşec şi cauţi doar motive exterioare, care nu ţin de tine, atunci, scuză-mă, înseamnă că nu perseverezi şi nu înveţi din greşeli. Nu poţi să dai mereu vina pe faptul că: ora de fapt a fost prea devreme/ târzie, locaţia de fapt a fost prea departe/ necunoscută/ dubioasă/ neinteresantă, de fapt lumea e în vacanţa (uite că 4 oameni nu erau şi mai ştiu cel puţin vreo 3 care ar fi putut participa, cât să avem un mini-eveniment) şi aşa mai departe.

În general, evit să fiu atât de critică la adresa unui lucru care îmi place foarte mult, dar trebuie să recunosc eşecul acolo unde există.

Şi, până la urmă, dă-o dracu’ de treabă, că am tot dreptul să fiu sictirită şi nervoasă că într-o duminică de vară, la 4 dupa-amiaza, eu am ales să merg la un eveniment, în loc să fac orice altceva, şi mi se oferă o chestie absolut sub mediocritate. Păi unde e respectul pentru fraierul care a vrut să vină la evenimentul tău, deşi organizarea a lăsat de dorit (atenţie, la ediţia asta, celelalte au fost destul de ok)? Unde este relaţia pe care trebuie să o dezvolţi cu susţinătorii tăi când eşti la început de drum? Că, până la urmă, nu organizezi Eurovision, unde ai publicul asigurat indiferent de cât de crappy e organizat, pentru că e mega-important pentru 45 de naţiuni sau câte participă.

Poate asta a fost problema. Că am fost fraieri să mergem atunci când am văzut că scârţâie.

Dar, pentru că vă ziceam că eu sunt o optimistă înnăscută şi incurabilă, sper din tot sufletul ca urmatoarea ediţie să fie iar reuşită, să regăsesc motivul pentru care am mers in the first place la acest eveniment. Apropo de asta, următoarea ediţie cică e în octombrie…că doar e mai simplu să anulezi ceva, decât să cauţi soluţii pentru reuşită, nu?

„Noi să fim sănătoşi!”, cum zicea un prieten mai vechi. Vedem ce se mai întâmplă până în octombrie.

Până atunci, Annie hopes for the best :)

PS: sper să nu o ia nimeni personal, în cazul în care aţi avut astfel de experienţe ca organizatori, este pur şi simplu părerea mea şi mi-am exprimat of’ul apropo de jignirea care mi-a fost adusă ca şi participant al unui eveniment (şi sper că am exprimat şi of’ul Smarandei…ştie ea de ce :P)

Sursa pozei


Azi am avut zi de shopping…simteam nevoia, dupa mult timp in care nu am mai facut asta.

Am intrat intr-un magazin nou si unul care si-a „innoit” prezentarea, prin schimbarea sediului.

Incepem cu magazinul dm (cel de pe Stefan cel Mare, nu cel din Real, ca la acela nu am ajuns). Lansat fara fast (sau, cel putin, la urechile mele nu a ajuns nimic despre lansare), a ajuns si in Constanta un al doilea magazin. El face parte dintr-un lant international, asupra caruia parerile sunt impartite, din cate am auzit de la prietenele care au folosit produsele din alte tari, pana sa apara si pe la noi.

Unele persoane spun ca produsele sunt de proasta calitate, invechite sau prea scumpe. Alte persoane sustin ca sunt accesibile si destul de bune.

Nu am folosit multe din marcile proprii dm, asa ca nu pot da inca un verdict. Ce am folosit a fost ok, ca din oricare alt magazin.

Azi am intrat de curiozitate, ca sa imi fac si eu o impresie.

Gama destul de larga de produse, este cu siguranta un plus. Sunt multe tipuri de produse, marci proprii, dar si marci cunoscute, din multe categorii (ingrijire, cosmetica, igiena, sanatate, pentru copii, curatenie). E bine sa ai de unde sa alegi, sa poti compara produsele sau, pana la urma, sa poti incerca si altceva, pentru ca nu se stie niciodata ce produs poti descoperi, al caruia sa devii client fidel. Sunt detalii despre produse si marci si pe site-ul lor: http://www.dm-drogeriemarkt.ro/produse.htm

Un minus ar fi faptul ca am vazut si niste produse care se gasesc si in alte supermarket-uri/ magazine, la un pret mai mare (nu mult, intre 1 si 3 lei, din ce mi-am dat eu seama). Dar, oricum, in conditiile in care orice leu a ajuns sa conteze foarte mult, e important sa poti asigura un raport cat mai eficient calitate-pret.

Per total, mi-a facut o impresie buna si as vrea sa ma apuc sa incerc produsele, ca sa pot face o comparatie si sa decid daca ma „abonez” la ei sau nu.

Al doilea magazin vizitat a fost MiniPRIX, care nu este deloc nou in Constanta, dar care, am descoperit azi, si-a schimbat locatia. Cred ca au facut bine, pentru ca noua locatie este mult mai aerisita, nu te mai calci in picioare cu toata lumea ca sa te uiti la o bluza, nu mai lovesti umerasele inghesuite si asa mai departe. Au separat mai bine hainele de incaltaminte, tipurile de haine (femei, barbati, copii), cabinele de proba.

Arata mult mai bine, ca locatie si ca aranjare interioara. Din pacate, unele haine in continuare ma sperie…cred ca anii ’70 le-ar vrea inapoi, sa le inchida undeva sau sa le arda.

Mereu am zis ca la MiniPRIX hainele se impart in 2 doua categorii: dragute si „ce dracu’ e asta?”. Poate sunt doar gusturile mele (si ale prietenilor mei), poate, de fapt, toate chestiile ponosite sau „kitsch-like” reprezinta un „fashion statement”. Nu stiu. Cert e ca o parte din haine sunt absolut infioratoare, dar o alta parte ma face sa cred ca exista speranta in acest magazin, motiv pentru care intru in continuare acolo. Si azi chiar am reusit sa cumpar un maiou dragut, varatic, foarte vesel imprimat, cu flori.

Deci, cred ca merita sa aruncati cate o privire acolo, poate veti gasi ceva pe gustul vostru.

Gata. Annie mentioneaza sursele pozelor (dm si MiniPRIX) si va doreste shopping placut in Constanta!


Aşa sunt eu :)

Abonează-te la blog prin e-mail.

Alătură-te altor 38 de urmăritori

Cele mai pufoase fulare!

Câţi au dat click până acum? (din 24.06.2011)

  • 38,194 omuleţi


Înscris pe:

Recomand

Jovis Homemade Beauty