Gânduri fără nume…


Cred că toţi aţi avut un moment din ăsta semi-neclar şi semi-confuz, cu tone de gânduri…sau, mai degrabă, frânturi de gânduri…

Am zis că, dacă încerc să le aştern (iată că nu pe hârtie, ci pe o filă a blog-ului), poate reuşesc să fac puţină ordine. Momentan nu îmi iese.

Sunt bucăţi de gânduri amestecate, senzaţii neclare, emoţii înceţoşate…nu ştiu de unde vin, în ce se transformă şi încotro se duc…nu se materializează în nimic concret…doar le simt acolo, îmi inundă mintea şi parcă nişte fluturi poznaşi îşi fac de cap…fix în capul meu…

Sunt despre totul şi nimic…sunt despre oamenii pe care îi iubesc din tot sufletul meu şi despre oamenii pe care îi văd pe stradă şi nu îi cunosc, dar mă întreb care o fi viaţa lor, ce simt, la ce se gândesc, cine i-a bucurat sau întristat…

Sunt despre lucrurile care îmi plac, despre lucrurile care mă bucură ca pe un copil, despre lucrurile care mă înfurie, despre lucrurile care mă fac să cred şi să ştiu că viaţa are un sens (sau nu)…

Sunt percepţii ale unor frânturi şi ale unui întreg, ale unei forţe mai mari ca mine (o putem numi divinitate, dacă vreţi), dar nu reuşesc să le dau o formă sau un nume…cred că de aici porneşte confuzia mea…nu mă simt nici fericită, nici tristă…doar îngândurată…o fi de bine, o fi de rău?

Măcar Annie ştie că există, dacă tot cugetă…aşa era vorba aia, nu?

PS: în încheiere, tabloul meu preferat: Frida Kahlo – „What water gave me”. Am resimţit brusc nevoia de a-l privi şi de a mă imagina şi eu acolo, pierdută în apă, printre lucrurile alea care au o semnificaţie unică pentru cine priveşte tabloul…

Sursa

Reclame