Offf, cu ghipsul ăsta…:(


Nici chef de scris nu mai am. V-am promis că vă împărtăşesc impresiile mele de prin ţări străine, dar nu am avut niciun spor. Mă oboseşte, efectiv, statul „degeaba”, în casă toată ziua, cu posibilităţi reduse de mişcare.

În pat, mă plictisesc de stat. La calculator, şi mai nasol, nu pot sta mult timp. Nici chef de citit nu am, mă simt obosită şi parcă aş tot dormi. Repausul ăsta a început să mă obosească şi să mă enerveze un pic.

E aiurea să fii neajutorat, să ai nevoie de cineva care să se ţină după fundul tău ca să te ajute să îţi cari un pahar cu apă sau o farfurie cu mâncare. E şi mai aiurea să stai singur toată ziua şi să aştepţi să îşi facă timp şi milă cineva să te viziteze, ca să ai impresia că „te vezi cu lumea”, când, de fapt, nici atât nu este.

Mi-e dor să ies din casă când am chef, fără să fie nevoie să fie cineva lângă mine ca să nu cad, să nu obosesc, să nu păţesc ceva. Mi-e dor să mă văd cu prietenii mei când am chef şi să merg oriunde vreau în acest oraş, şi nu numai. Mi-e dor să merg la muncă şi să lucrez cu drag şi spor (nu ca acum, când am rămas în urmă şi lucrez la un randament neimaginat de mic, deşi lucrez de acasă zilnic) şi să îmi recapăt eficienţa cu care mă mândresc atât de mult.

Ufff…o să o iau razna în curând…şi a trecut abia o săptămână, cică trebuie să stau încă vreo 3.

Annie nu e prea veselă azi…dar optimismul înnăscut îi spune că totul va fi bine, va învăţa ce are de învăţat din această experienţă şi în mod sigur va aprecia mai mult tot ce are :)

Sursa pozei

Anunțuri

Cu piciorul în ghips :)


Şi m-am întors din Italia…cu piciorul în ghips. Nu, nu am căzut pe munte…de fapt, spre nefericirea mea, am călcat strâmb fix în seara dinainte de excursia pe munte…pe care, evident, am ratat-o.

Aşa că am rămas doar cu gândul la partea de drumeţie şi am stat la pensiune, în timp ce toată lumea era prin munţi, râuri, pe stânci şi aşa mai departe.

Partea cea mai tare este că, timp de aproape o săptămână, nu am ştiut că am vreun os fracturat şi am putut să merg prin pensiune, pe tren (vreo 3 zile, chiar…am şi tras de bagaje, am urcat şi am coborât, am vizitat oraşe…), fără a simţi decât o durere moderată, pe care am pus-o pe seama violenţei cu care mi-am sucit glezna.

Dar, surpriză-surpriză, când m-am întors în ţară şi am făcut o radiografie, s-a constatat că diagnosticul este „fractură marginală maleolă peronieră” (adică oarecum aşa ca în imaginea de mai jos, doar că ligamentele mele sunt intacte, doar osul e puţin fracturat).

Şi acum o să stau acasă vreo 3-4 săptămâni…deci, probabil, mă veţi citi mai des, că presimt că o să mă plictisesc. Oricum, o să vă povestesc şi ce am făcut prin Italia (chiar în mai multe postări, că nu am loc în una singură :D), dar pe ziua de azi e suficient că am făcut drumul Bucureşti – Constanţa, aşa că o să mă bag în pat pentru moment.

Annie vă sugerează să nu ignoraţi niciun fel de accident ce implică oase, muşchi şi ligamente şi să faceţi o radiografie…vă scuteşte de probleme :D

Şi să nu uităm sursele pozelor: prima şi a doua.