Annie redescoperă "oraşul de la malul mării"

Posts Tagged ‘religie


Prima oară când am auzit de acest eveniment, mi-am dorit mult să particip, datorită faptului că îmi place mereu să intru în contact cu persoane care împărtăşesc iubirea mea faţă de religie şi Dumnezeu.

Recunosc, însă, că atunci când am văzut lista invitaţilor, m-am gândit că poate vor fi discuţii interesante, dar foarte formale (fiind invitaţi 3 preoţi şi o măicuţă).

Nu m-am aşteptat în niciun moment ca discuţiile să fie atât de prietenoase, ca de la egal la egal, ca de la creştin la creştin sau ca de la prieten la prieten.

Mereu am zis că religia uneşte oamenii într-un mod unic şi am avut dreptate.

În afara recomandărilor de cărţi ortodoxe pe care le-am primit (le aveţi mai jos, dacă vă interesează), am schimbat impresii despre ce înseamnă să fii un creştin-ortodox, ce rol are religia în viaţa omului modern, cum poţi asculta cuvântul lui Dumnezeu în ziua de azi şi aşa mai departe.

Invitaţii au fost foarte relaxaţi, ne-au vorbit prieteneşte, chiar în glume şi anecdote (cu un scop moral clar şi, totuşi, amuzante) şi evenimentul s-a încheiat într-o notă de căldură, în ciuda frigului de afară. Dar căldura sufletească e mereu mai puternică decât orice fel de frig :)

Iar organizatorii au fost extrem de drăguţi, se vede că au investit mult timp şi efort în pregătiri, au fost atenţi la mici detalii, cum ar fi oferirea de diplome şi reviste ortodoxe participanţilor, lucru care m-a impresionat foarte tare…chiar a fost un gest drăguţ să răsplătească astfel participarea noastră, chiar dacă venisem acolo pentru discuţiile în sine şi nu aşteptam nicio recompensă.

Le mulţumesc din suflet pentru experienţa oferită, nu aş fi putut să-mi petrec mai frumos o duminică după-amiază.

Annie este atât de fericită! (fiţi drăguţi şi lăsaţi-mă să îmi păstrez entuziasmul…înţelegeţi la ce mă refer, da? :P)

PS: cărţile promise…sper să vă ajute şi să vă inspire :)
Sfântul Siluan Athonitul – „Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei” (o carte de căpătâi a unui creştin-ortodox, puternic recomandată, dar de citit cu multă atenţie şi de „rumegat” învăţăturile ei)
„Regele, înţeleptul şi bufonul” – Shafique Keshavjee
„Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului” – Klaus Kenneth

Sursa pozei

 

Anunțuri

Iată că am revenit cu anunţuri „calde” din viaţa Constanţei.

Am aflat azi de sus-numitul eveniment şi mi se pare o idee şi o iniţiativă superbă. Chiar mă bucur că se întâmplă şi în Constanţa aşa ceva şi abia aştept să particip.

Pe scurt, datele tehnice: duminică, 16 octombrie, ora 16:00, la Liceul Teoretic „Decebal”, are loc un schimb de Carte Ortodoxă, unde putem împărtăşi impresii despre ultimele cărţi de acest fel citite sau putem, pur şi simplu, să participăm la discuţii cu ceilalţi participanţi şi cu invitaţii speciali ai evenimentului.

Iniţiativa aparţine Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Orthograffiti şi se desfăşoară în mai multe oraşe (puteţi găsi detalii pe site-ul lor, pe blog sau pe pagina lor de Facebook).

Ştiţi bine părerea mea despre religie, credinţă, spiritualitate şi importanţa lor în viaţa mea şi a unora dintre voi. Din acest motiv, sper să fiţi alături de mine la eveniment (doritorii din Constanţa) sau să mergeţi fiecare în oraşul său. Cred că o astfel de experienţă este necesară măcar din când în când.

Annie vă „dă întâlnire” duminică la acest eveniment!

PS: când va exista o filială a acestei asociaţii şi în Constanţa, în mod sigur o să mă înscriu ca voluntară acolo :D

 

Sursa pozei


V-am mai zis că sunt o persoană optimistă şi că îmi place să scriu despre lucruri frumoase sau să văd partea bună cam în orice. Azi voi aborda şi partea mai puţin bună.

Aşadar, partea bună în articolul meu de ieri (despre religia mea) este că a impulsionat oamenii să discute şi să îşi expună ideile. Partea mai puţin bună este că am detectat o ipocrizie crasă.

Sursa pozei

De ce?

Păi să o luăm aşa: am scris destule articole despre cât de mare şi tare şi extraordinar de interesantă este muzica folk (în care am menţionat clar sau am dat de înţeles că manelele sunt execrabile, muzica de tip comercial mi se pare o prostie, iar house-ul nu îl înţeleg nici să mă tai); am scris despre cât de mult iubesc muzica clasică şi am încercat să vă conving/ încurajez/ îndemn să ascultaţi şi voi, măcar uneori, că cică face bine la suflet (aşa zic eu); am scris în mod repetat despre cum apreciez eu fenomenul eco şi cât de bine şi uşor este să fim eco şi nu ar trebui să distrugem Planeta şi bla; am scris despre infinta influenţă pozitivă a cititului şi a cărţilor şi a culturii.

Şi?

Şi nu mi-a zis nimeni că le-am jignit genul muzical preferat, că încerc să bag pe gât muzica folk (pe care, oricum, o ascultă puţini oameni), că i-am jignit impunându-le muzica clasică, că le-am lezat dreptul de a distruge Planeta după cum au chef cu fanatismul meu ecologic, că încerc să promovez cititul, ca stil de viaţă şi doctrină, deşi nu a ajutat pe nimeni vreodată etc.

Însă la UN articol despre religie pe care îl scriu (în care, să ne înţelegem, mi-am exprimat o trăire personală, nu am făcut „propagandă”…şi puteţi verifica în arhivă că e unicul articol…până acum :P), lumea „sare de fund în sus”, că nu ştiu ce am încercat să fac şi că le-am jignit non-credinţa.

Eu mă întreb: ca oameni care nu dau doi bani pe religie şi Dumnezeu, dar îşi leagă prietenii pe baze de tip muzica preferată şi hobby-uri (aşa au dat de înţeles…este o simplificare doar, nu interpretaţi), de ce primul subiect îi scandalizează, dar al doilea nu? Păi dacă nu îţi pasă de religie, de ce te agiţi? Dacă e mai important că asculţi acelaşi gen de muzică cu prietenii tăi (scuzaţi cacafonia, mi-e lene să caut un mod de a o evita :D), atunci de ce nu te scandalizezi că încerc să îţi impun muzica mea?

Ideea este că, deşi unii susţin că nu le pasă de religie şi Biserică şi sunt nişte prostii, fac cam mult tam-tam pe tema asta, dar nu reacţionează la lucrurile de care cică le pasă.

Deci eu cred că sunt ipocriţi (da, jignirea/ lezarea/ nesimţirea mea este intenţionată…îmi voi cere scuze la final :P), care nu vor să recunoască faptul că religia/ credinţa înseamnă ceva pentru ei, din moment ce se agită atât de tare.

Pentru mine, logica spune că „nu-ţi pasă, nu te agiţi”.

Nu vă obosiţi să mă contraziceţi, să îmi răstălmăciţi cuvintele şi să vă explicaţi atitudinea, încercând să îmi arătaţi că voi aveţi dreptate. Chiar nu este necesar. Vă dau dreptate, vă respect alegerile şi părerile, vă mulţumesc că existaţi şi că îmi îmbogăţiţi viaţa în felul vostru şi îmi cer scuze în mod sincer (mă credeţi sau nu) pentru jignirea pe care v-am adus-o prin acest articol. A fost doar un mod de a clarifica un aspect care m-a deranjat. Atâta timp cât vă respect, nu văd care este motivul pentru care unii dintre voi nu m-au respectat şi mi-au vorbit atât de agresiv (a nu se simţi vizaţi doar cei care au comentat în mod public…au fost şi alţii, în mod privat, care au fost mai puţin curajoşi ca voi în a se exprima).

Ce vreau să spun este că nu este necesar să vă agitaţi atât de mult pentru o simplă opinie a mea…până la urmă, cine sunt eu ca să vă pese aşa de mult? Fiţi calmi şi blânzi, ca să discutăm ca oamenii :)

Hai „să facem pace”. Eu sunt convisă că este posibil să ne înţelegem cu toţii, în ciuda părerilor diferite.

Annie vă mulţumeşte şi vă apreciază pentru ceea ce sunteţi şi pentru că aveţi curajul să vă susţineţi opiniile!


…am realizat că nu pot face asta fără a-L iubi şi pe Dumnezeu. De ce? Păi cred că e simplu de înţeles: suntem creaţia Lui, cum poţi iubi ceva fără a iubi şi creatorul, nu? Sau, cel puţin asta e părerea mea.

Vă zic de la început că acest articol poate nu o să fie pe placul tuturor, nu o să îmi ascund deloc mândria de a fi creştin-ortodoxă şi de a-L iubi pe Hristos, nu o să „dau apă la moară” celor care fac „mişto” de religie şi de toţi „fanaticii ăia” care le spun că vor ajunge în Iad (care, drept vorbind, chiar aşa e :P).

Sursa pozei

Cred că, dacă ne-am rupe puţin din timp pentru a ne analiza religia/ apartenenţa religioasă/ credinţa/ biserica sau cum doriţi să spuneţi, am realiza că este un lucru frumos, un lucru care uneşte oamenii, ceva care te poate face mai bun, mai blând, mai calm şi mai deschis cu ceilalţi. Asta am ajuns să cred eu cu tot sufletul meu şi regret că nu am realizat asta mai devreme. Dar nu e timpul pierdut, am 22 de ani şi intenţionez să îmi descopăr religia, să văd cum este să fii alături de Hristos şi la bine, nu doar când eşti la greu, să încerc să fiu o persoană mai bună.

Recunosc că a trecut muuult timp de când nu am mai fost la biserică (doar ce am reluat acest obicei) şi, cu siguranţă, au trecut ani de zile de când intenţionam să citesc Biblia şi am abandonat la un moment dat. Dar am reluat şi, recunosc, nu mă aşteptam să găsesc atâta linişte într-o „simplă carte”, cum aţi putea să îi spuneţi.

De ce fac asta? Vă răspund: de ce nu?

Uite, vă zic super sincer că, având curaj să recunosc public iubirea mea faţă de religie, am descoperit că nu sunt singura, am descoperit oameni care simt la fel, mi-am dat seama că din ce în ce mai mulţi oameni (chiar tineri, ceea ce mă bucură) includ în călătoria lor de găsire a identităţii şi găsirea lui Hristos. Este revigorant să vezi că sunt persoane cărora nu le este ruşine să recunoască acest lucru şi fac asta în mod public, cu riscul de a primi „mişto-uri” şi să fie neînţeleşi şi marginalizaţi de alţii.

Mi-am dat seama că asta m-a apropiat în mod neaşteptat de câţiva oameni şi avem o relaţie de genul acelora în care te înţelegi fără cuvinte. Noi ne înţelegem întru Dumnezeu, lucru care poate pare inexplicabil, dar este un sentiment foarte frumos, că ne uneşte ceva foarte puternic, şi nu doar melodia preferată sau hobby-ul comun.

Înainte să criticaţi, să spuneţi că articolul meu este o prostie sau să râdeţi, vă rog doar să încercaţi să priviţi în voi şi să vă gândiţi ce v-ar costa să fiţi mai aproape de Dumnezeu. Un preot a zis la o predică faptul că, dacă faci un pas către Dumnezeu, El va face zece către tine. Ia vedeţi, aşa o fi? Credeţi că „norocul” în viaţă, „forţa” aia care vă protejează de lucruri rele şi vă menţine fericiţi ar putea fi Dumnezeu?

Poate că da, poate că nu.

Eu am observat că mereu a avut grijă de mine, chiar şi când eu am uitat de El, întotdeauna viaţa mea a mers frumos, am învăţat multe din toate experienţele (mai ales cele mai puţin frumoase) şi mă simt o persoană împlinită.

Voi?

Annie vă doreşte să aveţi curaj să fiţi voi înşivă, să treceţi un pic peste prejudecăţi şi să vă gândiţi în mod real la ce v-am zis…sau măcar să respectaţi credinţa altora :)


Aşa sunt eu :)

Abonează-te la blog prin e-mail.

Alătură-te altor 38 de urmăritori

Cele mai pufoase fulare!

Câţi au dat click până acum? (din 24.06.2011)

  • 37,605 omuleţi


Înscris pe:

Recomand

Jovis Homemade Beauty