Experienţa mea, la Roma (partea a II-a: organizarea)


Am povestit aici, despre mica mea nebunie, la Roma. Singură şi pusă pe explorat.

Multe persoane au vrut să ştie partea de organizare, costuri, cum am ales zborul, hotelul, itinerariul. Aşa că am decis să împărtăşesc ce am descoperit eu. Nu am pretenţia de a cunoaşte secretele unei călătorii „on a budget”, fiind prima de genul acesta. Şi unele lucruri le-am făcut intuitiv, pe altele le-am descoperit după ce aveam cam totul pregătit, pe diverse blog-uri ale călătorilor „profesionişti”.

All in all, a fost o experienţă frumoasă, pe jumătate organizată, pe jumătate improvizată. Şi m-am încadrat într-un buget rezonabil, zic eu. Cam 250 EUR, şi aici mă refer la cazare, transport, mese şi bani de buzunar/ vizite (yey!). Deci tot costul experienţei. În lei, cred că ar fi undeva la 1150 sau aşa ceva. Cu siguranţă, se putea şi mai puţin, dar am vrut să mă folosesc de tot bugetul, pe care îl aveam.

194_APPIA-ANTICA-2-2014-1280x768.jpg

Sursă foto

Deci, strict pe baza experienţei mele (şi un pic citind şi la alţii), am descoperit următoarele chestii:

 

TRANSPORT

Oriunde vrei să călătoreşti, este bine să-ţi iei bilet din timp, mai ales dacă nu mergi în grup organizat, cu vreo agenţie de turism sau un city break/ last minute, pentru că altfel va fi destul de scump. De asemenea, ajută foarte mult să mergi în afara sezonului. Eu mi-am luat biletul pentru Roma pe 28 decembrie, pentru 30 ianuarie – 2 februarie. Şi am plătit cam 138 lei dus-întors, cu Wizz Air (nu oferă masă şi are inclus doar bagaj de mână, dar pentru 4 zile a fost suficient).

Deşi este mult mai eco să mergi cu trenul (şi eu sunt destul de ecologistă, zic), cea mai ieftină variantă este clar avionul low-cost.

Pentru Constanţa-Bucureşti şi retur, am apelat la Global Auto Travel, 160 lei dus-întors, având şi confortul că m-a luat şi m-a lăsat la scara blocului. Ceea ce, la ora 1 şi, respectiv, 4 dimineaţa, a fost minunat.

În Roma, biletele de metrou nu sunt foarte scumpe, dar faţă de alte ţări, mi s-au părut preţurile mai mari. Cel puţin, pentru o singură călătorie, care era 1,50 EUR. Dar pentru 24 de ore, pe toate mijloacele de transport, era vreo 7 EUR, ceea ce mi s-a părut convenabil (metrou, autobuz, tramvai). Ideal, ar fi să faci Roma „la pas”, dar sincer este foarte mare şi unele zone sunt destul de îndepărtate. La pas, merge să vizitezi tot centrul, cu atracţiile principale. Dar, pentru unele zone, am schimbat vreo 2 autobuze şi un metrou. Deci varianta „pe jos”, nu prea mă avantaja.

 

CAZARE ŞI MASĂ

Cu ceva emoţii, am ales să stau la un hostel. Practic, cea mai ieftină variantă existentă. Am mai stat la hostel, în Franţa şi Olanda (plus, prin Bucureşti), dar nu pot să spun că eram neapărat fană. Am găsit un hostel absolut minunat (nici eu nu ştiu cum, a fost un dar de la Dumnezeu, că altfel nu-mi pot explica), cu nenumărate avantaje:

  • era super central, practic lângă gară, de unde puteai să mergi în orice direcţie şi puteai să o iei pe jos, spre cele mai importante atracţii (nu am ştiut asta, când am rezervat cazarea, am avut o super-surpriză)
  • aveau cameră doar pentru femei (principalul motiv, care l-a departajat de celelalte), de 6 locuri, cu baie în cameră
  • mic-dejun inclus (în stil italian…ceea ce la ei înseamnă ceva dulce, de patiserie, gen croissant sau gogoşi, şi cafea; ei asta mănâncă, doar pe la hoteluri găseşti mic-dejun mai complex, cu ouă, lactate, carne)
  • seara, ofereau gratuit chips-uri şi vin (destul de bun, chiar), la bucătărie; ideea de bază era ca cei din hostel să socializeze; deşi eu nu am avut acest scop, am fost o dată la această seară de socializare şi a fost super fain, am întâlnit persoane de treabă, din ţări precum Mexic, Peru, Columbia, Rusia, Olanda
  • a fost foarte curat, lucru la care chiar nu mă aşteptam; pentru că zilnic se cam schimbau persoanele din cameră, se făcea curăţenie des, se schimba coşul de gunoi, se punea hârtie igienică, se aerisea; ce să zic, jos pălăria, asta chiar a fost o surpriză (aveau chiar şi foehn; nu includeau prosoape, dar na…)
  • cazarea, pentru trei nopţi, m-a costat undeva la 39 EUR, la care se adaugă acel city tax, de 3,50 EUR pe noapte (deci încă 10,50 EUR), ajungând la la un total de aproximativ 50 EUR

Fabulosul hostel se numeşte Legend R.G., eu am făcut rezervarea prin Booking.com, nefiind nevoie să plătesc în avans, doar am introdus datele cardului de credit. Maxim de mulţumită, nu mă aşteptam.

De mâncat, recunosc că am tăbărât pe pizza, eu fiind fană a „caşcavalului care se întinde”. Nu am fost prin restaurante, preferând să-mi concentrez bugetul şi pe ceva suveniruri, pentru cei de acasă, sau intrări la muzeele mai scumpe. Aşadar, am fost pe la chestii tip autoservire sau oarecum fast-food (ei au locuri care vând pizza, cum avem noi shawormerii…la tot pasul). Nu am fost la supermarket, dar din alte experienţe în afara ţării, acesta este o variantă bună şi ieftină, pentru a mânca ok.

Totuşi, mâncarea a fost bună, prin aceste locuri. Chiar nu cred că este musai să plăteşti mult, ca să mănânci bine. O bucată generoasă de pizza, la 3-4 EUR, îţi ajunge, pentru o masă copioasă (şi când zic bucată generoasă, mă refer la un sfert de pizza XXL, în unele cazuri).

Nu am făcut totuşi rabat la îngheţată, pentru că…sincer…chiar au o îngheţată senzaţională. Unii localnici spun că cea mai bună ar fi la Giolitti, dar există şi alte locuri faine cu îngheţată bună. Oricum, 3-4 EUR costa o îngheţată destul de mare. Totally worth it!

Ah, şi nu vă feriţi să beţi apă de la fântânile publice sau de la robinet…este super bună şi curată, lucru confirmat şi de ghidul nostru italian, care ne-a făcut şi demonstraţii, bând de pe la nişte fântâni care nu arătau neapărat senzaţional. Dar au nişte apeducte şi un sistem de filtrare/ curăţare destul de bun, aparent. Şi apa rece…este foarte rece. Gheaţă. Mi-a plăcut maxim. Plus că am făcut mereu un refill, în sticluţa de apă, deci am economisit ceva euro (eu beau 2-3 litri de apă, pe zi…s-ar fi simţit).

 

ITINERARIU

Sigur, am vrut să bifez chestiile faimoase (Colosseum, Fontana di Trevi, Vatican-ul, pieţele foarte cunoscute)…na, ca orice turist, la Roma. Aveam un ghid turistic, împrumutat de o prietenă, de unde mi-am ales nişte trasee, care puteau fi făcute şi pe jos.

Am găsit pe un blog, al unor persoane care călătoresc des „on a budget”, o chestie faină, şi anume un tur gratuit, pe jos: New Rome Free Tour. Ţine două ore, porneşte de la Spanish Steps şi se termină la Pantheon. Mi-a plăcut că au inclus chestii mărunte, pe care nu aveai de unde să le afli, am intrat în câteva biserici faine, ca şi arhitectură, ne-a povestit despre arhitecţii celebri ai Romei. În fine, foarte plăcut, ghidul vorbea bine engleză, la final poţi lăsa un bacşiş, dacă doreşti.

Pentru că puteţi găsi pe tot felul de blog-uri şi site-uri, mult mai detaliat şi documentat, informaţii utile despre ce este de vizitat la Roma, eu o să punctez doar următoarele chestii:

  • multe locuri pot fi vizitate gratuit, aşa că nu este o mare cheltuială, în sine
  • Vatican-ul a fost unul din locurile mele preferate şi chiar ai nevoie de o zi, ca să poţi vizita tot ce este pe acolo, pe îndelete (eu nu sunt genul care să stea mult la fiecare obiect, dintr-un muzeu, dar nici nu trec alergând…am un ritm moderat)
  • un alt loc care m-a impresionat, sincer, este Parcul Regional Appia Antica, pe care îl recomand (poza de la începutul postării este de acolo); la momentul în care am fost eu, era aproape pustiu, ceea ce a fost super, pentru mine; este cel mai lung şi vechi drum al Romei (sper că am înţeles corect), cu tot felul de ruine şi vestigii, stânga-dreapta; deşi nu mi s-a părut prea popularizat, pe internet, pentru mine a fost minunat, am mers câteva ore bune, pe acolo (vreo 5 km şi cred că am parcurs doar jumătate din drum, vizitând pe ici-colo şi ruinele, unele fiind gratuite chiar)
  • eu am avut traseul stabilit pentru primele două zile, apoi am vrut să văd ce îmi mai rămâne timp să vizitez; am fost şi spontană şi am mers pe inspiraţia de moment, şi tare bine am făcut; am ajuns în locuri minunate

 

SUVENIRURI

Peste tot, găsiţi clasicii magneţi (chiar drăguţi) şi multe tipuri de brelocuri, la 1 EUR. Iniţial, m-am gândit că poate există diferenţe de preţ, în centru (deşi, era totuşi ieftin la 1 EUR…era doar o curiozitate). Dar se pare că e acelaşi preţ peste tot, deci nu riscaţi să luaţi plasă. Vederi foarte frumoase sunt la 30-40 de cenţi (cu oferte, de 10 vederi la vreo 2-3 EUR). Pe la supermarket, ciocolata, biscuiţii şi Limoncello, băutura lor tradiţională, sunt destul de ieftine. Eu nu am luat, pentru că nu aveam spaţiu, în bagaj (iar lichide, oricum nu aveam voie, în avion), aşa că m-am rezumat la magneţi, brelocuri şi vederi. Cu vreo 15 EUR, am împăcat multe persoane.

Per total, eu am cheltuit 110 EUR acolo, în 4 zile (din cei 120, cu care plecasem…pentru prima oară, m-am întors cu 10 EUR), pentru transportul local, mâncare, suveniruri, vizite (cu excepţia Vaticanului, unde biletul a fost 21 EUR, pentru că l-am luat online, în avans, ca să nu stau la coadă…biletul, în sine, costă vreo 17 EUR, iar 4 EUR parcă era taxa de online).

Concluzia este că se poate şi merită ca, măcar o dată la 2 ani, să fac o astfel de escapadă. Mă aşteptam să-mi placă, dar sincer…a fost o experienţă deosebită. Vă recomand!

Annie

Anunțuri

Experienţa mea, la Roma (partea I)


Recent, am decis să îmi ofer o mică „nebunie”, la Roma. Aşa că…am plecat. 4 zile. Singură.

Da, spre mirarea tuturor, am fost singură. Şi a fost genial. Cei care călătoriţi mai des, ştiţi că în străinătate nu este aşa mare lucru, să călătoreşti pe cont propriu. Se practică foarte mult. Drept dovadă, am întâlnit persoane care veniseră din Peru, Columbia, Rusia, Spania sau chiar şi din Italia…băieţi, fete, toţi erau „solo travelers”, cum am auzit că se spune (şi mi-a plăcut mult expresia). Noi, în România, avem o concepţie că putem face lucruri doar împreună. De la ceva mărunt, cum a fi să te duci în parc sau la o cafea, până la a călători, într-o ţară străină.

solotraveler.jpg

Sursă foto

Asta mi s-a confirmat, povestind oamenilor despre experienţa mea. Şi prima întrebare (însoţită de o expresie vizibilă de mirare) a fost: „Şi ai fost singură?”. Acum, să fac o analiză şi să-mi dau cu părerea despre gradul nostru de co-dependenţă…parcă nu-mi vine. Să iau în discuţie stima de sine, că puţini considerăm că am merita să trăim o experienţă atât de faină singuri, poate chiar în mod egosit, un pic…parcă iar nu-mi vine.

Cert este un lucru: românii nu prea sunt solo travelers. Correct me if I’m wrong, dar eu nu prea am întâlnit. Sau, dacă am întâlnit, mi s-a confirmat clişeul de „persoană hippie, care fumează iarbă, stă sub cerul liber, nu are job şi se consideră boem, deşi este doar un pic inadaptat social”. Fără a judeca pe nimeni. Bine, poate doar un pic.

De ce să călătoriţi singuri? Nu ştiu. Pot să vă spun doar de ce mie mi s-a confirmat că este o experienţă, care merită trăită, măcar o dată în viaţă. Şi am încropit o listuţă cu motivele, care pe mine m-au convins că vreau să mai fac acest lucru. Roma a fost doar începutul!

justgo.jpg

Sursă foto

1. Timpul cu mine. Am avut mult, dintr-ăsta. Imaginaţi-vă că începând de luni noapte, până sâmbătă dimineaţă, am fost eu cu mine. Sigur, nu am fost izolată de oameni, dar am fost fără persoane cunoscute, aproape tot timpul. Acest lucru, mi-a permis să port discuţii lungi, cu mine, să mă analizez, să mă cert uneori, să cad la o înţelegere. Să pun pe masă, toate acele lucruri la care nu aveam timp niciodată să mă gândesc. Ştiu că, de cele mai multe ori, fugim de noi înşine. Şi ar trebui să ne întrebăm: de ce? De ce ne este atât de teamă să fim singuri? De ce ne este teamă să vorbim cu noi înşine? Ce ne este teamă că vom afla?

Mie îmi place mult să am momente în care să stau şi singură, doar eu cu gândurile mele. Dar asta vine după multă trudă, lucrat cu mine însămi şi înfruntat temeri, legate de propria-mi persoană. Aşa că, în timp, am învăţat să apreciez compania mea şi să mă bucur singură, de lucrurile care îmi plac.

În continuare, iubesc să împărtăşesc momente, lucruri, experienţe cu alţi oameni. Se pot face amândouă, fără vreo problemă.

2. Timpul cu Dumnezeu. Cu siguranţă, mai important decât primul punct, pentru mine. Şi cred că ar fi trebuit să încep cu asta. Am avut mult timp să stau de vorbă cu Dumnezeu, să mă gândesc la diferite lucruri, să-I cer lucruri, să-I mulţumesc, uneori să mă şi rog. Distanţa faţă de biserică (mă refer la ea, în mod fizic, ca şi lăcaş de cult) m-a făcut să o apreciez mai mult. Acasă, o am tot timpul lângă mine. Acolo, nu am pus piciorul în vreo biserică ortodoxă. Nu că nu ar fi fost, dar nu am avut aşa mult timp şi nici nu ştiam să ajung, pe la ele. Pe hartă, păreau a fi pe la periferiile oraşului, aşa că am renunţat la ideea de a merge la vreuna.

Este important să am o pauză, uneori, în care elimin tot balastul zilnic, tot zgomotul de fundal şi toţi factorii perturbatori, şi să mă concentrez mai mult pe relaţia mea cu Dumnezeu. Din punctul acesta de vedere, a fost o experienţă intensă, revigorantă şi foarte personală, motiv pentru care mă opresc aici, cu acest punct.

3. Independenţa. Pentru mine, a fost o reafirmare a independenţei mele, în sensul de a avea capacitatea să fac lucruri singură. Sigur, am mai fost plecată în străinătate, de multe ori. În mare parte, cu job-ul, dar şi în interes personal. Aşa că poate nu prezenta o mare dificultate, ideea de a explora singură un oraş nou. Dar când am spus de capacitatea de a face lucruri singură, m-am referit nu la a nu avea nevoie de ajutor, ci la a-mi asuma să merg singură, la a mă simţi independentă faţă de alte persoane.

Ca să înţelegeţi, am crescut mereu în spiritul românesc, de „cum să faci chestii singur?”. Din fire, eram o persoană dependentă de compania altora. Îmi era greu să merg, de exemplu, singură la un spectacol. Sau să merg singură să-mi cumpăr o bluză nouă. Sau să ies singură pe malul mării, dacă aşa simţeam. Am asociat mereu „a fi singur” cu „a te simţi singur”. Dar am aflat că sunt două lucruri complet diferite. Te poţi simţi singur, chiar şi când eşti înconjurat de oameni apropiaţi. Precum, poţi fi singur, dar să te simţi foarte confortabil aşa.

Cum ziceam, după mult lucru cu propria-mi persoană, am ajuns să-mi dau voie să mă bucur de lucrurile care îmi plac, indiferent dacă am companie sau nu. Iar uneori, chiar îmi doresc eu le fac pe cont propriu. Este o mică plăcere egoistă, recunosc, să nu împart cu nimeni, ceva ce-mi place să fac. Mă simt vinovată uneori, ca un copil, care mănâncă ceva bun, pe ascuns, şi celorlalţi nu le dă. Dar am înţeles, în viaţă, că şi ceilalţi au bani să-şi cumpere ceva bun şi să mănânce, nu trebuie neapărat să împart eu mereu. Hi hi!

Mai în glumă, mai în serios, aţi înţeles ideea.

4. Respectul. Da, este foarte bine să ne evaluăm gradul de respect, pe care îl avem faţă de propria persoană. Eu fac asta destul de des. Şi, deşi uneori, sunt neascultătoare şi mă supăr pe mine însămi, că fac prostii, deşi mi-am zis să nu fac lucrul respectiv, totuşi încerc să nu las asta să-mi scadă nivelul de respect personal. Iar faptul că am reuşit să trăiesc o provocare, pe care acum câţiva ani aş fi jurat, cu mâna pe inimă, că nu aş face-o niciodată, cred că merit să adaug un pic de respect, la „vistierie”. Nu mă transform într-o narcisistă şi încerc să nu cad nici în mândrie. Pur şi simplu, mi se pare în regulă să admit că am trăit un lucru fain (îngăduit de Dumnezeu, desigur, nu vă imaginaţi că ar fi fost ceva posibil, fără voia Lui), pe care altădată nu aş fi avut curaj să-l trăiesc.

5. Recunoştinţa. Pentru orice experienţă, mai ales atât de minunată, simt nevoia să fiu recunoscătoare. Şi să ştiţi că recunoştinţa este cheia fericirii (dovedit ştiinţific, nu vă mint; intraţi AICI, vă veţi convinge; este un video în engleză, dar are subtitrare în limba română).

  • Să îmi fiu recunoscătoare şi mie, că am făcut acest pas.
  • Să le fiu recunoscătoare oamenilor, care au făcut posibilă această experienţă: celor care m-au susţinut şi celor pe care i-am întâlnit, pe parcurs
  • Să Îi fiu recunoscătoare, mai ales lui Dumnezeu, care a avut grijă de mine şi care mi-a îndeplinit această dorinţă, care a început ca un gând timid, o rugăciune, şi s-a transformat într-o minunată realitate.

Fără să mă mai lungesc, vă doresc, din suflet, să vă daţi voie să vă „aruncaţi” într-o astfel de experienţă. Măcar o dată.

Annie