Călare pe cal, prin Munţii Măcinului 🖤


Acum vreo două săptămâni, povesteam cuiva, cu mult entuziasm, despre lista mea de dorinţe, pentru vara aceasta (şi nu numai). Nu ştia foarte clar ce şi cum, dar mi-a zis că o cunoştinţă comună a fost la echitaţie şi că ar trebui să încerc. Nu am fost impresionată, pentru că nu ştiu să călăresc, iar ideea de a face cercuri, într-un ţarc, nu mi se pare neapărat distractivă.

Zice „nu, nu, a fost prin pădure, pe un traseu, nu în ţarc…a avut şi ghid, cică a fost altceva”. Aaa, s-a schimbat situaţia. Vreau şi eu.

Am reuşit să identific, pe internet, locul acesta: Padoc Cerna (am pus harta, mai jos). Se pare că se regăseşte şi pe site-ul oficial al Parcului Naţional Muncii Măcinului, ca parte de promovare a turismului ecvestru. Nu ştiam că avem aşa ceva, în Dobrogea, mi s-a părut tare faină ideea.

Din Constanţa, durează 2 ore (chiar 2 ore şi jumătate) drumul, depinde de traficul din oraş şi de pe drumul de Tulcea. Eu am căutat pe Waze Padoc Cerna, am setat ca destinaţie şi am pornit. Ca idee, se merge pe drumul de Tulcea, iar la un moment dat se face stânga, după Baia, spre Caugagia, Slava Rusă, Slava Cercheză. Se mai face o dată stânga pe la Horia, apoi se cam ţine drept, până la localitatea Cerna, padocul fiind după ieşirea din localitate (prima la dreapta). Cel mai simplu este cu GPS-ul, dacă sunteţi prima oară pe drumurile acelea. Nu este dificil de ajuns, dar pentru un necunoscător poate fi o mică provocare. Recunosc, chiar şi cu GPS, am reuşit să greşesc drumul, la un moment dat. Din neatenţie.

Telefonul de pe net este funcţional, cineva chiar răspunde şi face şi rezervări (0746 760 196). Pentru weekend, este bine să sunaţi din timp, se pare că este foarte plin. Noi am fost într-o marţi şi a fost lejer. În plus, nu ştiu de câte ori pe zi este disponibilă parcurgerea traseului, trebuie să se odihnească şi caii.

Pot primi un grup de maxim 10 persoane, neavând mai mulţi cai. Pentru că noi am fost doar 4, mai primiseră un grup de 4 persoane, din Brăila. Ceea ce, în final, a fost avantajos la costuri.

Cât costă, întrebaţi? Ora de călărie este 20 lei, iar traseul durează 2 ore, deci 40 lei. Apoi, se plăteşte ghidajul separat. Iniţial, ni s-a spus 110 lei, pentru tot grupul. Pentru că fusesem 8 persoane, ni s-a cerut doar 10 lei de persoană, pentru ghidaj, ceea ce a fost un gest frumos, din partea lor. Dar, ca idee, dacă este un grup mai mic, se împarte 110 la numărul de persoane.

Practic, pentru 50 lei, am avut o experienţă senzaţională. Desigur, se mai adaugă şi costul de transport, în funcţie de consumul maşinii, pe suta de km (sunt vreo 270-280 km dus-întors, Waze şi Google Maps oferă informaţii discordante, iar noi ne-am mai abătut de la drum şi nu pot spune cu exactitate cât a fost). Totuşi, maşina mea este o simpatică şi a consumat cam 6,6%, ceea ce ne-a adus la aproximativ 25 lei de persoană, pentru cei peste 300 de km făcuţi, pentru că ne-am mai oprit la Lacul Iacobdeal, Mănăstirea Cerbu şi Cetatea Ibida.

Oricum, experienţa este într-adevăr unică. A fost mai greu la început, sentimentul de disconfort, teamă, starea de încordare (care duce la febră musculară…recomand să staţi relaxaţi…eu am reuşit, în mare măsură, dar nu complet). Ghidul nostru (care a fost o simpatică domnişoară, de vreo 20 şi ceva de ani, foarte fâşneaţă şi care mi s-a părut că are în sânge călăria) ne-a învăţat cum să ne urcăm pe cal, cum să îl „conducem” şi am început prin a face câteva ture, în ţarc.

Caii sunt destul de blânzi şi ascultători, în mare parte oricum ei merg singuri, unul după altul, fiind obişnuiţi. Dar este bine să ştiţi cum să îi mai orientaţi stânga-dreapta, pentru că altfel riscaţi să mai intraţi prin boscheţi, copaci şi altele. Şi vă juliţi. Sau se mai opresc şi nu mai vor să pornească. Şi atunci să vezi „distracţie”.

După vreo 30 minute, cred că am început să fiu într-adevăr relaxată şi chiar să mă bucur de plimbare. Am început să mă „conectez” cu Atena, iapa pe care am călărit-o. Simpatică, dar tare căpoasă. Cred că ne-a dat fiecăruia un cal după asemănare, că făcea numai ce dorea şi mă cam ignora. Până când a văzut că nu-i de glumă, cu mine, şi că o pot struni, dacă vreau. Şi atunci a devenit mai ascultătoare. Da, îmi amintea de mine şi de încăpăţânarea mea. A fost tare interesant şi chiar am simţit o apropiere şi o legătură de ghiduşie, între mine şi Atena. Ne-a însoţit şi Amadeus, mânzul ei, care era tare mâncăcios şi, cum ne opream un pic, venea să sugă lăptic.

Am avut un puternic sentiment de libertate şi ceva unic, ce încă nu pot descrie, în cuvinte. Nu am un alt reper sau termen de comparaţie. Am zis eu că este ca şi condusul maşinii, doar că această maşină are voinţă proprie. Dar este o comparaţie simpluţă şi nu descrie unicitatea şi minunăţia experienţei, în deplinătatea ei.

Vă recomand să încercaţi. Este altceva, este altfel, este extraordinar. A meritat şi drumul, şi căldura, şi micile zone de febră musculară. Peisajul este minunat. Lumina era foarte puternică, aşa că pozele nu au ieşit chiar grozav, dar este un sentiment uimitor, să parcurgi acest traseu călare.

Şi acum…să dăm drumul pozelor!

Îmbrăţişări,

Andreea

 

De pe traseu

 

Lacul Iacobdeal, Mănăstirea Cerbu şi Cetatea Ibida

Reclame