Experienţa mea, la Roma (partea I)


Recent, am decis să îmi ofer o mică „nebunie”, la Roma. Aşa că…am plecat. 4 zile. Singură.

Da, spre mirarea tuturor, am fost singură. Şi a fost genial. Cei care călătoriţi mai des, ştiţi că în străinătate nu este aşa mare lucru, să călătoreşti pe cont propriu. Se practică foarte mult. Drept dovadă, am întâlnit persoane care veniseră din Peru, Columbia, Rusia, Spania sau chiar şi din Italia…băieţi, fete, toţi erau „solo travelers”, cum am auzit că se spune (şi mi-a plăcut mult expresia). Noi, în România, avem o concepţie că putem face lucruri doar împreună. De la ceva mărunt, cum a fi să te duci în parc sau la o cafea, până la a călători, într-o ţară străină.

solotraveler.jpg

Sursă foto

Asta mi s-a confirmat, povestind oamenilor despre experienţa mea. Şi prima întrebare (însoţită de o expresie vizibilă de mirare) a fost: „Şi ai fost singură?”. Acum, să fac o analiză şi să-mi dau cu părerea despre gradul nostru de co-dependenţă…parcă nu-mi vine. Să iau în discuţie stima de sine, că puţini considerăm că am merita să trăim o experienţă atât de faină singuri, poate chiar în mod egosit, un pic…parcă iar nu-mi vine.

Cert este un lucru: românii nu prea sunt solo travelers. Correct me if I’m wrong, dar eu nu prea am întâlnit. Sau, dacă am întâlnit, mi s-a confirmat clişeul de „persoană hippie, care fumează iarbă, stă sub cerul liber, nu are job şi se consideră boem, deşi este doar un pic inadaptat social”. Fără a judeca pe nimeni. Bine, poate doar un pic.

De ce să călătoriţi singuri? Nu ştiu. Pot să vă spun doar de ce mie mi s-a confirmat că este o experienţă, care merită trăită, măcar o dată în viaţă. Şi am încropit o listuţă cu motivele, care pe mine m-au convins că vreau să mai fac acest lucru. Roma a fost doar începutul!

justgo.jpg

Sursă foto

1. Timpul cu mine. Am avut mult, dintr-ăsta. Imaginaţi-vă că începând de luni noapte, până sâmbătă dimineaţă, am fost eu cu mine. Sigur, nu am fost izolată de oameni, dar am fost fără persoane cunoscute, aproape tot timpul. Acest lucru, mi-a permis să port discuţii lungi, cu mine, să mă analizez, să mă cert uneori, să cad la o înţelegere. Să pun pe masă, toate acele lucruri la care nu aveam timp niciodată să mă gândesc. Ştiu că, de cele mai multe ori, fugim de noi înşine. Şi ar trebui să ne întrebăm: de ce? De ce ne este atât de teamă să fim singuri? De ce ne este teamă să vorbim cu noi înşine? Ce ne este teamă că vom afla?

Mie îmi place mult să am momente în care să stau şi singură, doar eu cu gândurile mele. Dar asta vine după multă trudă, lucrat cu mine însămi şi înfruntat temeri, legate de propria-mi persoană. Aşa că, în timp, am învăţat să apreciez compania mea şi să mă bucur singură, de lucrurile care îmi plac.

În continuare, iubesc să împărtăşesc momente, lucruri, experienţe cu alţi oameni. Se pot face amândouă, fără vreo problemă.

2. Timpul cu Dumnezeu. Cu siguranţă, mai important decât primul punct, pentru mine. Şi cred că ar fi trebuit să încep cu asta. Am avut mult timp să stau de vorbă cu Dumnezeu, să mă gândesc la diferite lucruri, să-I cer lucruri, să-I mulţumesc, uneori să mă şi rog. Distanţa faţă de biserică (mă refer la ea, în mod fizic, ca şi lăcaş de cult) m-a făcut să o apreciez mai mult. Acasă, o am tot timpul lângă mine. Acolo, nu am pus piciorul în vreo biserică ortodoxă. Nu că nu ar fi fost, dar nu am avut aşa mult timp şi nici nu ştiam să ajung, pe la ele. Pe hartă, păreau a fi pe la periferiile oraşului, aşa că am renunţat la ideea de a merge la vreuna.

Este important să am o pauză, uneori, în care elimin tot balastul zilnic, tot zgomotul de fundal şi toţi factorii perturbatori, şi să mă concentrez mai mult pe relaţia mea cu Dumnezeu. Din punctul acesta de vedere, a fost o experienţă intensă, revigorantă şi foarte personală, motiv pentru care mă opresc aici, cu acest punct.

3. Independenţa. Pentru mine, a fost o reafirmare a independenţei mele, în sensul de a avea capacitatea să fac lucruri singură. Sigur, am mai fost plecată în străinătate, de multe ori. În mare parte, cu job-ul, dar şi în interes personal. Aşa că poate nu prezenta o mare dificultate, ideea de a explora singură un oraş nou. Dar când am spus de capacitatea de a face lucruri singură, m-am referit nu la a nu avea nevoie de ajutor, ci la a-mi asuma să merg singură, la a mă simţi independentă faţă de alte persoane.

Ca să înţelegeţi, am crescut mereu în spiritul românesc, de „cum să faci chestii singur?”. Din fire, eram o persoană dependentă de compania altora. Îmi era greu să merg, de exemplu, singură la un spectacol. Sau să merg singură să-mi cumpăr o bluză nouă. Sau să ies singură pe malul mării, dacă aşa simţeam. Am asociat mereu „a fi singur” cu „a te simţi singur”. Dar am aflat că sunt două lucruri complet diferite. Te poţi simţi singur, chiar şi când eşti înconjurat de oameni apropiaţi. Precum, poţi fi singur, dar să te simţi foarte confortabil aşa.

Cum ziceam, după mult lucru cu propria-mi persoană, am ajuns să-mi dau voie să mă bucur de lucrurile care îmi plac, indiferent dacă am companie sau nu. Iar uneori, chiar îmi doresc eu le fac pe cont propriu. Este o mică plăcere egoistă, recunosc, să nu împart cu nimeni, ceva ce-mi place să fac. Mă simt vinovată uneori, ca un copil, care mănâncă ceva bun, pe ascuns, şi celorlalţi nu le dă. Dar am înţeles, în viaţă, că şi ceilalţi au bani să-şi cumpere ceva bun şi să mănânce, nu trebuie neapărat să împart eu mereu. Hi hi!

Mai în glumă, mai în serios, aţi înţeles ideea.

4. Respectul. Da, este foarte bine să ne evaluăm gradul de respect, pe care îl avem faţă de propria persoană. Eu fac asta destul de des. Şi, deşi uneori, sunt neascultătoare şi mă supăr pe mine însămi, că fac prostii, deşi mi-am zis să nu fac lucrul respectiv, totuşi încerc să nu las asta să-mi scadă nivelul de respect personal. Iar faptul că am reuşit să trăiesc o provocare, pe care acum câţiva ani aş fi jurat, cu mâna pe inimă, că nu aş face-o niciodată, cred că merit să adaug un pic de respect, la „vistierie”. Nu mă transform într-o narcisistă şi încerc să nu cad nici în mândrie. Pur şi simplu, mi se pare în regulă să admit că am trăit un lucru fain (îngăduit de Dumnezeu, desigur, nu vă imaginaţi că ar fi fost ceva posibil, fără voia Lui), pe care altădată nu aş fi avut curaj să-l trăiesc.

5. Recunoştinţa. Pentru orice experienţă, mai ales atât de minunată, simt nevoia să fiu recunoscătoare. Şi să ştiţi că recunoştinţa este cheia fericirii (dovedit ştiinţific, nu vă mint; intraţi AICI, vă veţi convinge; este un video în engleză, dar are subtitrare în limba română).

  • Să îmi fiu recunoscătoare şi mie, că am făcut acest pas.
  • Să le fiu recunoscătoare oamenilor, care au făcut posibilă această experienţă: celor care m-au susţinut şi celor pe care i-am întâlnit, pe parcurs
  • Să Îi fiu recunoscătoare, mai ales lui Dumnezeu, care a avut grijă de mine şi care mi-a îndeplinit această dorinţă, care a început ca un gând timid, o rugăciune, şi s-a transformat într-o minunată realitate.

Fără să mă mai lungesc, vă doresc, din suflet, să vă daţi voie să vă „aruncaţi” într-o astfel de experienţă. Măcar o dată.

Annie

Anunțuri

Annie a cucerit Cehia!


Bine, recunosc că, de fapt, Cehia m-a cucerit pe mine ♥♥♥. Nu ştiu dacă reuşesc eu cumva să ajung în locuri minunate sau dacă îmi aleg bine programul şi compania, dar mereu mă întorc îndrăgostită :))

Experienţa din Cehia a fost absolut minunată, m-a umplut până în vârful năsucului meu perspicace de energie pozitivă şi avânt şi gânduri frumoase.

Trebuie să încep prin a spune că RECOMAND Praga, dar şi staţiunea Karlovy Vary. Nu vreau să dau detalii pe care le puteţi găsi şi pe alte site-uri, aşa că o să vă povestesc pur subiectiv ce mi s-a întâmplat mie pe acolo.

Mi-au plăcut oamenii, s-a simţit acel dram în plus de civilizaţie şi bun-simţ pe care îl au cei mai mulţi dintre ei. Toţi au fost amabili şi, deşi nu toţi ştiau engleză, tot au vrut să ajute şi ne-am înţeles cumva prin semne. Nu ştiu cum percep ei ţara lor, dar ca turist sigur merită să fii acolo, eşti mereu binevenit, ai tot comfortul necesar, interesul este să te simţi bine şi să te întorci la ei.

Mie mi s-a părut că au un respect deosebit pentru turişti, peste tot erau informaţii în engleză (chiar şi la cele mai mici şi aparent neînsemnate locuri), dar şi în alte limbi (în Karlovy Vary era plin de info în germană şi rusă…ca să nu mai menţionez că acolo angajaţii restaurantelor/ magazinelor vorbeau 2-3 limbi). La hoteluri nu îţi lipsea cam nimic, în magazine nu încercau să te fraierească în mod direct să cumperi scump şi prost, iar pe la obiectivele turistice aflai orice te interesa.

Praga este un oraş curat şi bine conservat din punct de vedere al istoriei sale. Asta se vede în aspectul clădirilor, dar şi în modul de organizare al obiectivelor vizitabile. Se accentuază orice amănunt cu potenţial de interes turistic şi istoric, se pot vizita lucruri interesante (în special la Castelul Praga, care este foarte frumos şi are foarte multe componente) şi te poţi plimba nestingherit în Oraşul Vechi, pe care ei l-au conservat, nu îl lasă să se deterioreze ca să aibă motive să arunce mall-uri peste (frustrările unei constănţence :))) :D).

Ce să spun…am rămas impresionată, chiar nu mă aşteptam să fie totul aşa drăguţ, fără incidente, să mă simt aşa ca acasă şi să găsesc oameni civilizaţi şi amabili doar pentru că eşti musafir la ei.

Restul detaliilor le puteţi găsi oriunde pe net, nu vă plictisesc cu asta (dar dacă aveţi nevoie de tips & tricks, vă ajut cu plăcere să vă planificaţi vacanţa sau să vă ofer ceva informaţii utile despre specificul locului).

Vă las o poză relevantă pentru ocupaţia mea în tren (am mers numai cu trenul, este eco, ai super mult timp să citeşti ♥ şi să admiri peisajul :D). Ah, şi cafeaua aia este cea mai bună cafea din lume pentru mine…caffe latte XXL, cu multă spumă de lapte şi scorţişoară pe deasupra…yammm!!!

Annie vă pupă!

Ştiu că a durat ceva timp până să revin pe blog, dar am avut atât de muuuulte chestii de făcut, că nu mi-am văzut capul de treabă :D

PS: citeam „Maestrul şi Margarita”, de Bulgakov…genial ♥

Annie descoperă Italia (I – experienţa eco)


Şi iată că am hotărât să vă împărtăşesc experienţele mele de pe alte meleaguri…v-am zis deja că m-am întors cu piciorul în ghips, nu mai reiau…bine, mint, o să mă mai plâng de câteva ori pe parcursul acestui articol :D

Sursa pozei

Pentru că, în general, sunt foarte organizată, m-am gândit să nu vă ameţesc cu prea multe informaţii într-un articol…voi face asta în mai multe articole, în mod frumos şi structurat.

O să încep cu scopul pentru care am fost, de fapt, în Italia, şi anume proiectul „Arca di Noe”. Acesta a fost un schimb de tineri, finanţat de Comisia Europeană (prin Programul Tineret în Acţiune, pentru cei interesaţi…astfel de proiecte sunt super drăguţe, pentru că vezi locuri noi, cunoşti oameni, înveţi lucruri noi…eu sunt mare fană, ar trebui să încercaţi) şi organizat de Asociaţia Paradiso Ritrovato.

Proiectul a avut loc într-o frumoasă zonă montană, în regiunea Piemonte.

Tema exchange-ului a fost protecţia mediului, la modul general, şi ce poate face fiecare din noi pentru a salva câte un pic planeta.

Astfel, au participat 3 grupuri de persoane, din România (3 angajaţi şi 4 voluntari din partea ONG Mare Nostrum), Cehia şi Italia, antrenate în tot felul de activităţi, menite de a scoate în evidenţă cât este de simplu să fii eco. O descriere mai amplă puteţi găsi pe blog-ul asociaţiei, eu voi puncta doar activităţile care mi-au plăcut mai mult.

Aşadar, merită menţionate următoarele (le veţi putea regăsi mai clar în galeria foto de mai jos):
– am realizat colaje ale Pământului, cu ceea ce am considerat noi că merită subliniat, din domeniile: social, ecologic şi politic
– am căutat plante în împrejurimi şi am încercat să prezentăm utilitatea lor în viaţa noastră (am descoperit muuulte plante şi multe utilizări ale lor…de la ceaiuri până la îndepărtarea dăunătorilor din jurul casei…nu mă aşteptam)
-am jucat tot felul de jocuri, atât cu teme eco, dar şi bazate pe relaţiile interumane, artă şi cultură
– am învăţat să facem singurei pâine, iaurt, gem şi săpun (de îndată ce scot săpunul din cutiuţa de iaurt şi îl folosesc, vă dau impresii)
– am gătit singuri o oală mare de ciorbă…provocarea a fost să facem asta fără să scoatem vreun cuvânt…şi a ieşit, într-un final…nu prea gustoasă, dar destul de bine :D
– am modelat figurine din argilă (cum fac rost de poza cu figurina mea, o adaug aici)
– am avut tot felul de jocuri de rol şi mici scenete, pe teme eco şi de lucru în echipă
– trekking, adică mers pe munte…activitate pe care, bineînţeles, am ratat-o…da, pentru că mi-am sucito-fracturat glezna :D
– şi, la final, am făcut schimb de cadouri între noi, lăsând amintire ceva personal unui alt participant…asta a fost o surpriză, nu ştiam dinainte, aşa că a trebuit să renunţăm la ceva ce aveam cu noi, întrucât nu pregătisem nimic…am dăruit o eşarfă şi am primit, în schimb, o frumoasă brăţară şi o clamă de păr

Annie vă lasă să vă uitaţi la poze…momentan, nu am reuşit să fac rost de poze de la colegii mei, aşa că toate sunt preluate de aici. Promit să mai adaug poze în postările următoare, pe care le voi scrie doar după ce am pozele proprii şi personale, ca să nu pun ceva netru din Venezia, Milano sau Budapesta :)

Câteva cuvinte din Italia :)


Ca să nu mă uitaţi, am zis să vă transmit salutări din îndepărtaţii munţi ai Italiei, din zona Piemonte. Ne aflăm într-un aşa-numit „youth exchange” (schimb de tineri), cu temă ecologistă, numit „Arca di Noe” (Arca lui Noe). La fel ca Noe, căutăm modalităţi de a salva câte un pic Pământul, prin metode la îndemâna oricui, descoperim natura şi ce ne poate oferi ea (în acest sens, ni s-au preparat nişte ceaiuri din plante foarte bune şi relaxante).
Deci, per total, ne distrăm aici, într-un mod eco-friendly.
Vă las link-ul organizaţiei care ne găzduieşte, unde puteţi vedea vreo 2 poze (pentru moment) din activităţile noastre, urmând să apară mai multe în curând: http://paradisoritrovato.wordpress.com.
PS: momentan scriu de pe iPod, motiv pentru care nu pot încărca poze şi nici nu m-am prins cum şi dacă pot scrie cu diacritice.
Annie vă pupă!

Later edit: am reuşit să adaug diacriticele, nu puteam să las aşa articolul.

Italia mă aşteaptă!


Gândul îmi este la „Italia Mia”, cum zicea Dalida.

Mâine pleeeec!! Către ţări nu neapărat mai calde, dar, sper, mai civilizate. Şi, oricum, experienţa în sine va fi foarte frumoasă.

Ştiu, o să vă fie dor de mine, dar promit solemn că, dacă prind net pe undeva, vă trimit măcar nişte salutări :D În plus, când mă întorc, fiţi siguri că o să vă dau detalii multe, care nu vă interesează, despre ce am făcut eu pe acolo.

Traseul meu include Budapesta (aşa, între trenuri), Venezia, Bagnolo de Piemonte şi Milano. Şi un proiect de protecţia mediului şi tot felul de activităţi faine legate de natura înconjurătoare, la munte!

Vă doresc un final de vară cât mai distractiv şi ne auzim după 1 septembrie!

Annie vă pupă şi o să vă simtă lipsa!!!

Sursa pozei