Arabica The coffee shop Constanţa

Astăzi fac un review pentru acest loc absolut senzaţional. Recunosc, am fost doar de câteva ori, dar, de fiecare dată, m-a impresionat plăcut, deci merită să scriu despre el.

Vreau neapărat să încep cu decorul, pentru că îmi place foarte mult. Apreciez mult creativitatea celor care l-au aranjat, dar şi spiritul eco şi vintage, de care au dat dovadă, folosind ca decor obiecte vechi. Cea mai faină, în sensul acesta, este sigur maşina de cusut, care este folosită pe post de masă. Bucăţile de saci de cafea înrămate, tablele cu citate scrise cu cretă, cărţile, ceainicele şi ibricele vechi sunt nişte detalii savuroase, care oferă acel sentiment de intimitate şi „acasă” (cel mai potrivit este termenul „coziness„, dar nu găsesc unul la fel de reprezentativ, în română).

Muzica este la fel de faină, doar melodii de calitate, mai vechi sau mai noi, fără chestii comerciale. Am apreciat, în mod deosebit, faptul că am ascultat Phoenix, în timp ce îmi beam cafeaua :)

Servirea este promptă şi eficientă, ţi se oferă sugestii, dacă eşti indecis, se răspunde cu amabilitate la întrebări. Din acest punct de vedere, lucrurile se desfăşoară foarte bine, sunt mulţumită (lucru care se întâmplă greu, la acest capitol).

Acum, despre produsele efective. Desigur, au multă (MULTĂ) cafea. Că doar asta era şi ideea. Recunosc, sunt nepricepută în ale cafelei, „domeniul” meu este reprezentat de ceaiuri. În orice caz, pe mine m-a impresionat atât varietatea cafelei, cât şi a modului în care poate fi preparată. Adică nu te duci să ceri pur şi simplu un cappuccino, de exemplu. Poţi cere cappuccino dintr-o anumită cafea. La fel, şi pentru celelalte produse, gen espresso, frappe, latte etc. Gusturile diferă, sunt anumite cafele mai potrivite pentru un anumit tip de preparare. Complicat pentru neştiutori, dar îmi imaginez că este foarte satisfăcător pentru cafegii.

Oricum, dacă nu vă pricepeţi, solicitaţi asistenţa personalului, vă vor ajuta cu drag.

În rest, au şi ceaiuri, răcoritoare, limonade (cea cu tarhon este foarte originală şi gustoasă, nu am mai întâlnit în altă parte) şi, dacă-mi amintesc bine, şi băuturi alcoolice, de tip cocktail, tării, vin şi altele. Recunosc, nu prea am obiceiul să mă uit la astea. O să fiu mai atentă, de acum înainte, ca să vă pot oferi informaţii.

Preţurile sunt foarte accesibile, pornesc de la 5-6 lei pentru diferitele cafele şi răcoritoare, ceea ce mi se pare potrivit, pentru orice buzunar.

Vă recomand să le urmăriţi pagina de Facebook, mai organizează şi diferite evenimente, foarte interesante, la care puteţi participa. De asemenea, au un TUR VIRTUAL bine pus la punct, vă puteţi face o idee foarte clară despre cum arată.

Încercaţi, este un altfel de loc, pentru cei care apreciază non-mainstream-ul :)

Annie

***Fotografiile sunt preluate de pe pagina de Facebook Arabica The coffee shop Constanţa.***

Curs GRATUIT de AIKIDO, pentru începători, la Constanţa

Din 24 februarie, se organizează un nou curs, de 10 şedinţe, pentru cei care vor să afle ce este AIKIDO, „fără obligaţii”. În sensul că poţi participa la aceste 10 şedinţe, după care decizi dacă vrei să rămâi, ca practicant, sau dacă vrei să cauţi altceva, ce ţi se potriveşte. Fără alte obligaţii.

Sursă foto

Fun fact: ştiai că cel mai cunoscut practicant de Aikido este Steven Seagal? Cunoscut de lumea largă, vreau să spun, nu de specialişti, neapărat. Acum ştii despre ce e vorba, aşa-i? Sigur ai văzut măcar un film de-al lui.

Încep prin a spune că eu deja sunt înscrisă la un astfel de curs şi am parcurs 6 şedinţe, din 10. Mi s-a părut o iniţiativă extraordinară, a şcolii de Aikido. Într-o lume în care totul costă, ţi se oferă în mod real o oportunitate de a experimenta ceva frumos, accentul fiind pe calitate şi pe dorinţa sinceră a instructorului de a populariza Aikido, nu pe persuasiune şi „strângerea” de cât mai mulţi participanţi plătitori.

Pe lângă argumentele de sănătate, supleţe fizică, autodisciplină şi alte motive la fel de valoroase, pe care le regăsiţi pe site-ul şcolii, eu vă ofer perspectiva unui începător, aşa cum am perceput eu experienţa Aikido, după 3 săptămâni.

Îmi place mult ideea de „comunitate”. Aici, am regăsit o comunitate de oameni interesaţi de autodepăşire, ceea ce personal îmi place. Stilul de „predare” (poate instruire ar fi mai bine zis) este foarte plăcut, deschis şi direct, fără emfază sau pretenţii. Atitudinea unui instructor („sensei”, în acest caz) este esenţială în învăţarea oricărui sport, artă marţială, dans sau ce o mai fi. Ca la şcoală: nu-ţi place profesorul, greu digerezi materia pe care o predă.

Deşi Aikido are o parte spirituală, cel puţin din ce am observat eu pe Youtube, la japonezi, şi din ce ne-a mai zis şi sensei, aici nu este vorba despre nimic ezoteric, mistic. Unele „ritualuri” sunt pur şi simplu preluate ca atare, ca etichetă, în semn de respect faţă de sensei şi praticanţi, şi pot însemna pentru fiecare altceva. Pentru mine, asta a fost important. Nu-mi plac lucrurile care contravin credinţelor mele religioase, pe care le apăr cu tărie. Deci „închinarea” la zei străini sau oameni ar fi fost din start un mare minus, pentru mine. Nu este cazul, nimeni nu obligă pe nimeni la nimic, fiecare are libertatea de a prelua eticheta Aikido aşa cum îi este confortabil spiritual.

Tehnicile, în sine, sunt frumoase şi paşnice. Deşi pare paradoxal, mai ales din ce vedem pe Internet şi în filme, Aikido are scopul de a transforma adversarul în prieten, fără a-i pricinui durere fizică. Aşa cum declara sensei Iulian Bosoi, într-un interviu, „îi arăţi adeversarului că îl poţi controla eficient, dar nu-l răneşti. Şi asta îl îndatorează cumva pe respectivul atacator, astfel încât să nu devină agresiv în continuare”. Scopul Aikido, aşa cum l-am înţeles eu de la sensei, este să transformi conflictul în prietenie. Mai întâi, în mod simbolic, în sala de antrenament, iar apoi în viaţa de zi cu zi.

Menirea cursului pentru începători este şi de a consolida o parte teoretică, despre Aikido, dar şi de a dezvolta treptat o formă fizică şi de a ne obişnui cu exerciţiile. Multe persoane m-au întrebat dacă este solicitant fizic, dacă trebuie să ai o condiţie bună. Răspunsul meu a fost că primele exerciţii sunt uşoare, tocmai pentru a te obişnui, apoi complexitatea creşte progresiv, astfel încât să le poţi face, fără a te descuraja. Cu puţină voinţă şi exersare, se poate. Eu sunt o sedentară, deci, dacă mie îmi este confortabil, cred că mulţi alţii pot practica Aikido, fără probleme.

Ce îmi mai place este că nu există limită superioară de vârstă. La grupa de tineri şi adulţi, sunt persoane cu vârste între 15-16 şi 40+ sau chiar 50+. Tocmai pentru că forma fizică se dobândeşte treptat.

Aikido este însă foarte bun şi pentru copii (peste 7 ani, în cazul şcolii noastre). Lucrul în echipă, disciplina şi regulile pe care trebuie să le urmeze, exerciţiile fizice contribuie la o dezvoltare armonioasă a copilului, şi la nivelul corpului, dar, mai ales, la nivelul minţii. Cred că o minte „ordonată” a unui copil, va avea ca rezultat un adult complet, independent şi fericit.

Alte detalii tehnice, despre ce înseamnă Aikido, puteţi găsi şi pe Internet. Aveţi aici un document public, despre istoria Aikido, în România. Eu vă recomand site-ul Federaţiei Române de Aikido, dacă nu sunteţi din Constanţa, pentru a vedea dacă există un club şi în oraşul vostru. Pentru constănţeni, desigur, Clubul DAN-AIKIDO, la care merg şi eu. Vă las şi pagina de Facebook a şcolii, pagina de Aikido pentru copii şi, mai jos, un reportaj care cuprinde, cumva, esenţa Aikido.

 

 

Fotografiile de mai jos sunt preluate de pe pagina personală de Facebook a lui Shihan Dan Corneliu Ionescu, preşedintele Federaţiei Române de Aikido.

Annie

PS: cursurile acestea, de începători, se organizează de mai multe ori pe an, deci urmăriţi site-ul, dacă vreţi să vă înscrieţi.

 

Restaurant Merlin Constanţa

Pentru că sunt clientă fidelă a acestui restaurant de vreo 4-5 ani, am decis, în sfârşit, să-i fac un review. Era şi timpul, deja ştiu tot ce se poate despre el.

Deşi merg relativ des şi de ceva timp, nu pot afirma că este excepţional. Este un restaurant destul de bun, dar cam atât.

Principalele motive pentru care revin la ei ar fi pizza delicioasă (yam-yam!), faptul că au preţuri foarte accesibile şi că aproape întotdeauna găsesc loc liber. Ah, şi terasa. Când este cald afară, este deosebit de plăcut să stai pe terasă, este acoperită cu viţă de vie, este adăpost, deci o atmosferă plăcută.

În meniu sunt multe tipuri de pizza (în jur de 40, ceea ce este foarte bine, ai de unde alege), disponibile în 3 variante de mărime şi preţ…şi…cam asta este tot. Aveau paste, dar le-au scos din meniu acum vreo 2 ani, cred. Iar în ultimele 2-3 luni, de fiecare dată când cerem o salată, primim aceeaşi replică: „Nu mai avem, ne pare rău”. Acum serios, cât de greu poate fi să faci rost de ingredientele pentru o salată? Şi, mai ales, cât de greu poate fi să o prepari?

Deci ca pizzerie, este ok. Ca restaurant, nu prea.

La capitolul băuturi, este bine. Au mai multe băuturi pe bază de cafea (espresso, cappuccino, caffe latte, frappe şi alte 2-3), cu preţuri de la 5 la 10 lei. Ceaiuri au doar de vreo 2 feluri (sau chiar unul, în ultima vreme), cocktail-urile sunt şi alcoolice, dar şi non-alcoolice, cu preţuri între 11 şi 18 lei. Desigur, nelipsitele beri, vinuri, lichioruri şi alte „alcooluri”. Din păcate, aici nu ştiu preţurile şi nici dacă le au efectiv, pe toate, pentru că nu am comandat niciodată.

Servirea este bunicică, am întâlnit, cu siguranţă, muuuult mai rău (vezi Dolce Vita şi On Plonge). Este amenajat cu gust, simplu, în culori închise, ce dau un sentiment de intimitate.

Per total, este un loc bun, eu îl recomand, cu menţiunile de rigoare, legate de „sărăcia” meniului.

Annie

PS: văd că vara se mută pe plajă, pe la Hanul Piraţilor. Nu am fost, din poze pare ok. Mai multe, pe pagina lor de Facebook, de unde este preluată şi poza de mai sus. Iar pe site, puteţi găsi şi meniul.

Imaginea profesională pe Facebook

Atunci când deţii o afacere sau vrei să promovezi un serviciu / un produs pe Facebook, este foarte important să ştii că există reguli şi indicaţii despre cum se face asta. Chiar dacă vorbim despre Internet, unde literalmente ORICINE poate publica ORICE, dacă vrei să ai succes în promovare, ar fi bine să te informezi despre ce se face şi ce nu se face.

Spun asta pentru că, pe zi ce trece, observ că sunt multe afaceri / persoane publice, care stau foarte prost la capitolul acesta. Este normal ca atunci când ai o afacere mică, să nu îţi poţi permite un consultant de PR şi comunicare, deci să nu ai o strategie în acest sens. Dar construirea profesionistă a imaginii este o parte importantă a succesului pe care îl vei avea.

Eu am fost destul de interesată de acest domeniu, am făcut şi cursuri de PR şi comunicare, tocmai în ideea în care voi dori să-mi promovez corespunzător serviciile, atunci când voi avea afacerea mea (pentru cei ce nu ştiu, mă refer la un cabinet psihologic).

Vreau să subliniez, în acest articol, principalele lucruri de care ar trebui să se ţină cont, astfel încât să fie mulţumiţi chiar şi cei mai pretenţioşi clienţi (aşa, ca mine). Vorbesc despre firme şi persoane cu profesii liberale, în care propria imagine este şi imaginea afacerii cumva (psiholog, medic, speaker, trainer, consultant, instructor etc.).

1. Afacerea are PAGINĂ!
Diferenţa între cont pe Facebook şi pagină este că pe cont ai prieteni (deci opţiunea de Add Friend), în timp ce, pe pagină, ai „fani” (deci opţiunea de Like). Contul este gândit pentru persoane fizice, de aceea se pot adăuga maxim 5000 de prieteni. Pagina poate să aibă un număr infinit de like-uri şi, în plus, oferă nişte posibilităţi foarte bune de PR: îţi oferă statistici despre postări, like-uri şi fani, poţi vedea evoluţia paginii, poţi să promovezi anumite postări contra cost, ceea ce asigură o răspândire mai mare a informaţiei. Este mult mai profesionist să ai pagină, chiar dacă porneşti de jos. Gândeşte pe termen lung, vei vrea sigur să ai mai mult de 5000 de oameni interesaţi, aşa-i? Chiar dacă poate te urmăresc de la distanţă doar, este bine să oferi libertatea tuturor de a-ţi urmări activitatea. Nu se ştie niciodată când apare un client nou sau te recomandă cuiva.

2. Fără pisici, bancuri şi gagici dezbrăcate!
Am mai obserat că, cei care administrează conturile sau paginile unei afaceri, au tendinţa de a publica tot felul de chestii, unele mai puţin profesioniste ca altele. Este normal să-ţi placă poze sau video-uri cu animăluţe, un banc sau chiar poze cu femei dezbrăcate, dar ce imagine crezi că-şi face un client care vede DOAR asta pe pagină? O poză cu cafeaua de dimineaţă, o pisică haioasă sau chiar şi un banc (de bun gust), sunt de dorit, pentru cei care vor să aibă o abordare prietenoasă cu clienţii. Dar cu o limită, fără excese. Oamenii sunt interesaţi de produsele sau serviciile voastre. Puneţi articole de specialitate scrise de voi sau de alţii, poze din activitate, link-uri utile cu informaţii. Personal, nu pot lua în serios pe cineva care are mereu poze indecente pe profil.

3. Atenţie la IMAGINEA PERSONALĂ a reprezentantului afacerii!
Aici mă refer mai ales la profesiile liberale, cum vă ziceam, oameni care reprezintă propria afacere (consultantul X, instructorul Y, psihologul Z etc.). Atunci când vorbim de servicii şi interacţiunea directă cu oamenii (ca a celor trei profesii, menţionate anterior), este normal ca oamenii să vrea să vadă cum arată „furnizorul”. Şi mie îmi place să văd cum arată dentistul la care mi-am făcut programare sau omul care îmi va ţine un curs pe o temă anume. Dar sunt de evitat pozele prea personale (cu familia, căţelul, purcelul) sau în care se vede prea mult (mai ales pentru femei: decolteuri adânci, fuste prea scurte; dar şi bărbaţii ar trebui să evite şorturile, maieurile). Oamenii îşi pot face o impresie greşită, când văd o imagine exagerat de provocatoare. De asemenea, denotă o lipsă de profesionism, îmbrăcămintea trebuie mereu să fie decentă, indiferent dacă ne îmbrăcăm elegant, casual sau sport. Iar evitarea pozelor cu familia este din cauza tuturor ciudaţilor, care umblă pe Internet. Să nu le dăm motive de a ne hărţui.

4. S.O.S.! Limba română!
Este greu, în ziua de azi, dar necesar să ne exprimăm corect, complet şi cizelat, pe Facebook. Dacă vrem să avem o categorie de clienţi „de calitate”, atunci noi trebuie să fim cei care menţinem imaginea noastră la standarde înalte. Personal, sunt foarte pretenţioasă, pentru o cratimă lipsă sau un cuvânt mârlănesc, mă pot gândi chiar la renunţarea la anumite produse / servicii. Atât timp cât eu mă consider educată, mi se pare normal să achiziţionez ceva de la o persoană la fel ca mine sau o firmă care are o politică profesionistă de marketing.

Desigur că ar mai fi multe de discutat. Imaginea este o chestiune complexă. Putem să mai vorbim de design şi aspect grafic (da, se poate şi pe Facebook), momentele pe care ni le alegem pentru a publica ceva, cât de des publicăm şi cum răspundem clienţilor, care interacţionează cu noi acolo.

Dar cred că un minim de profesionism se poate atinge, urmând cele 4 propuneri de mai sus. Fiecare este liber să aleagă orice stil şi abordare doreşte, pentru promovare. Ceea ce am propus eu este susţinut de studii de specialitate, realizate de oameni cu experienţă în PR şi comunicare, nu am inventat eu roata, cum se spune.

Pur şi simplu, am vrut să-mi expun nemulţumirile, faţă de ce văd zilnic pe Facebook, la multe dintre afacerile pe care le urmăresc. La unele am renunţat deja, păstrez doar calitatea :)

Annie

PS: un articol în limba engleză, despre cum poate fi folosit Facebook, pentru a promova o afacere (de acolo, este preluată şi poza)

Amintiri din altă viaţă (I)

Spania. Noaptea de Revelion. Priveam amândoi artificiile, pe măsură ce se apropia miezul nopţii. Ai turnat vin în pahare şi am ciocnit. „Pentru un an de neuitat”, ai spus. Am simţit mirosul dulce al vinului şi gustul lui parfumat.

Nu ştiu dacă era din cauza vinului, a zumzetului ce venea de afară sau a nopţii, dar aveam o stare de euforie naivă. Aşteptam ca un copil „numărătoarea inversă”, trecerea într-un nou an, alături de tine.

Am început să numărăm împreună, privind pe fereastră marea de oameni şi artificiile din ce în ce mai numeroase.

3…2…1…M-ai cuprins în braţe şi m-ai sărutat. „La mulţi ani!”, am strigat amândoi.

Cu un gest hotărât, înainte să-mi dau seama de ceea ce se întâmplă, m-ai luat de mână. M-ai privit, în timp ce, cu cealaltă mână, îmi puneai un inel pe deget. Acel inel. În acel moment. Cu acea întrebare.

„DA!”, am răspuns, cu lacrimi pe obraji. Inima-mi bătea puternic, am sărit în braţele tale şi m-am îmbătat de mirosul tău, ca să te păstrez mereu în amintire, aşa, cum erai atunci.

Anul nostru de neuitat doar ce începea.

Annie

Sursa pozei

Romantismul trăieşte!

Da, ai citit bine. Şi te rog să ai răbdare cu mine, aşa sunt romanticii, durează până explică ceva :)

Eu sunt o romantică, din fire, convinsă şi incurabilă, auto-declarată. Dacă mai are rost sau nu romantismul în era în care trăim, mi se pare irelevant. Răspunsul şi-l dă fiecare dintre noi, pentru sine.

Pentru mine, romantismul are rost, scop şi este viu. Intenţionez să-l păstrez aşa, toată viaţa. Deci romantismul va trăi odată cu mine. Încă 50-60-70-… de ani, de acum înainte, puteţi afirma cu siguranţă că romantismul trăieşte. Mă ocup eu de asta :)

Acum, într-o notă mai serioasă, eu ştiu că atâta timp cât măcar un om este adept al unui curent, al unei ideologii sau credinţe, şi îl/o practică în viaţa sa, se poate considera că respectivul „fenomen” încă trăieşte. Deci, iată, declar oficial, pe această cale, că doresc să rămân chiar şi ultima adeptă în viaţă a romantismului. (Dacă mai sunt romantici care se simt ca fiind ultimul „exemplar”, daţi-mi un semn, facem un grup de suport: Romanticii Incurabili Anonimi :D)

De ce este aşa important pentru mine?

Pentru că exprimarea romantică oferă o explicaţie vieţii, este un instrument şi o modalitate de a fi cald, blând şi iubitor faţă de perechea ta, într-un mod deschis, sensibil şi autentic. Te aruncă într-o vulnerabilitate atât de dulce, pe care nu o poţi experimenta deplin, decât în acest cadru. Vorbesc despre acel romantism poate naiv, bazat pe emoţia pură a iubirii, care te face să vrei să transformi gesturile mici în dovezi ghiduşe de iubire. Romantismul acela în care vrei să mergi desculţă pe plajă, cu părul desprins, la apus, de mână cu iubitul tău.

Siropos? Probabil. Benefic în viaţa de cuplu? Cu siguranţă.

Acest romantism vreau să trăiască, să fie dus mai departe şi să fie „contagiată” cât mai multă lume. Şi, până la urmă, dacă eu mă simt mai fericită aşa, ce-mi pasă că sunt văzută ca fiind siropoasă. Îmi place „eticheta” asta. Este a mea şi o îmbrăţişez :)

Sursă foto

Mi se pare trist că trăim într-o lume în care ne este atât de uşor să ne exprimăm dezaprobator faţă de cineva, dar, atunci când iubim o persoană, ne ascundem în spatele glumelor, emoticoanelor pe Facebook şi a „te iubesc”-ului spus pe fugă sau, din contră, atât de mult (oricând, oricum şi oricui), încât devine redundant. Ne este frică să ne exprimăm sau devenim din ce în ce mai cinici?

Este momentul să ne obişnuim să trăim şi să simţim (şi) pozitiv, să exprimăm asta în cuvinte, gesturi, aşa cum putem noi. Gândirea şi exprimarea pozitivă se învaţă. Pot începe cu mine. Mă uit zilnic în oglindă şi fac un exerciţiu: voi spune cu voce tare toate lucrurile care îmi plac la mine. Atât. Fără să critic, să judec sau să dezaprob. Este greu, aşa-i? La început. Dar, fac asta o perioadă. Apoi, când devine din ce în ce mai simplu, voi constata că am descoperit atât de multe lucruri care îmi plac la mine, încât mă iubesc mai mult. Trec la cei din jur. La început, poate ţin pentru mine lucrurile care îmi plac la ei. Este în regulă. Voi face asta un timp, apoi, când voi avea atât de multe lucruri frumoase să le spun, nici nu o să mai ştiu cu care să încep.

Aşa porneşte romantismul, dacă ne referim la parteneri, sau exprimarea asertivă a sentimentelor, dacă ne referim la familie, prieteni, colegi.

De la cuvinte frumoase la gesturi romantice, este un singur pas. Înainte să-ţi dai seama, gândirea îţi este invadată de optimism, inima de entuziasm şi gesturile de romantism.

Annie ♥