Annie redescoperă "oraşul de la malul mării"

Arhivă autor


Te-ai întrebat de ce copilul tău pare demotivat sau dezinteresat de a învăţa o limbă străină? A făcut meditaţii, a participat la cursuri de grup, a avut chiar şi un profesor privat, dar tot nu a reuşit să o aprofundeze?
Are nevoie de un model alternativ de învăţare, potrivit nevoilor sale!

Prin metode din domeniul psihologiei, care ţin de dezvoltarea creativităţii şi a inteligenţei lingvistice, copilul tău va beneficia de un plan adaptat stilului său de învăţare, motivaţiei şi interesului său.

Astfel, am gândit un Club de Engleză şi Germană, pentru copii mai mari de 5 ani, de nivel începător. Întâlnirile Clubului au loc o dată pe săptămână, timp de o oră, existând câte 10 locuri disponibile, atât la grupa de limba engleză, cât şi la cea de limba germană.

Costul lunar este de 100 RON, pentru fiecare grupă, şi include toate materialele necesare copiilor. Pentru copiii care se înscriu la ambele grupe, există un cost special de 150 RON lunar. Tot 150 RON lunar costă şi dacă sunt 2 copii înscrişi, din aceeaşi familie.

Clubul va începe odată cu înscrierea unui număr de minim 5 copii şi achitarea, în avans, a costului pentru prima lună.
Locaţia este la sala de Aikido, din strada Bucureşti, nr. 19-21, Constanţa. Pentru copiii care aleg pachetul „Club de Engleză şi Germană + Cursuri de Aikido”, există reduceri speciale!

Cei doi psihologi coordonatori sunt: Andreea-Ştefania Ionaşcu (limba engleză) şi Andreea Ionescu (limba germană), cu experienţă îndelungată în lucrul cu copii, de toate vârstele, în activităţi de predare-învăţare, precum şi în studierea limbii străine predate.

Vă aşteptăm, cu mare drag!

 

Pentru detalii suplimentare şi înscrieri:

Psiholog Andreea-Ştefania Ionaşcu

0721 26 40 30

andreeaionascu_m@yahoo.com

 

Psiholog Andreea Ionescu

0737 306 256
andreeaionescu086@gmail.com

 

PS: Evenimentul de Facebook, poate fi accesat aici: https://www.facebook.com/events/558287104307643/.

 

Club EN-DE


Alegerea unei meserii sau a unei profesii poate să pună foarte multă presiune asupra unei persoane, mai ales dacă vorbim despre tineri. Uneori, aceştia se simt confuzi, lipsiţi de repere şi nesiguri pe decizia lor.

Pentru că înţelegem importanţa acestei decizii, în viaţa unui tânăr, vrem să venim în întâmpinare, cu un program de consiliere şi orientare profesională.

Acest program se va desfăşua cu ajutorul unor metode experienţiale şi non-formale inedite, uşor de adaptat pe nevoile fiecărui tânăr în parte, dar şi cu ajutorul testelor specializate, utilizate de foarte mulţi psihologi, în astfel de programe.

Pe lângă lucrul efectiv cu tinerii, vor fi implicaţi activ şi părinţii acesora, de sprijinul cărora ei au nevoie, în această perioadă importantă.

Întâlnirile cu tinerii vor avea loc o dată pe lună, timp de 5 luni, şi vor dura câte 4 ore fiecare. Între întâlniri, aceştia vor lucra acasă, în limita timpului disponibil.

Primele întâlniri se vor axa pe auto-cunoaştere, identificarea şi deblocarea resurselor personale, proces important în alegerea ulterioară a unei arii profesionale.

Spre finalul programului, tinerii vor începe realizarea unui plan de activitate bine structurat, care îi va ajuta să îşi urmărească obiectivele profesionale, în mod independent.

 

Costul programului este de 500 RON, achitabil în 3 tranşe (un avans de 200 RON şi 2 tranşe a câte 150 RON fiecare) şi include:

– 20 ore de lucru cu tinerii, prin metode experienţiale şi non-formale (timp de 5 luni, o dată pe lună, câte 4 ore)

– 5 ore de lucru cu părinţii (în diferite etape ale programului)

– 2 ore de supervizare a evoluţiei tinerilor, după terminarea programului

– testare profesională, cu teste specializate în domeniu

 

Programul va începe în ianuarie 2015, dar nu mai devreme de formarea unui grup de minim 5 persoane.

 

Echipa care va coordona grupul este formată din 2 psihologi: Andreea-Ştefania Ionaşcu şi Andreea Ionescu, cu experienţă în lucrul individual şi de grup cu tinerii, precum şi în activităţi de consiliere şi orientare profesională. Acestei echipe, se va alătura un colaborator local, pentru aplicarea şi interpretarea testelor de orientare profesională.

 

Pentru detalii suplimentare şi înscrieri:

Psiholog Andreea-Ştefania Ionaşcu

0721 26 40 30

andreeaionascu_m@yahoo.com

 

Psiholog Andreea Ionescu
0737 306 256
andreeaionescu086@gmail.com

Găsiţi şi evenimentul de Facebook, aici: https://www.facebook.com/events/1523134831262370/.

 

Consiliere si orientare profesionala


Eram în camera mea. Făceam ceva banal, probabil împachetam nişte haine. M-am oprit brusc şi am simţit nevoia să mă aşez.

„Ce fac? Încotro mă îndrept cu viaţa mea?”, mi-a fulgerat gândurile. Iar, această întrebare. Care vine, din când în când, şi mă bântuie câteva momente. Vine să-mi răvăşească ordinea, provoacă haos şi mă obligă să rearanjez lucrurile, în urma ei.

Şi atunci m-am gândit la tine, cel pe care încă nu îl cunosc. Şi m-am întrebat, siropos, dacă şi tu te gândeşti la mine, în acel moment. Desigur că nu, acesta nu este un film, oricât mi-aş dori, uneori. Dar m-ar fi consolat gândul că şi tu te gândeşti la mine, cea pe care încă nu o cunoşti, că visezi la momentul întâlnirii noastre. Că te-ai gândit deja cum o să mă ţii de mână pe stradă şi cum o să mă cerţi, când te superi pe mine, cum o să decidem dacă ne uităm la Masterchef sau la meci, cum o să-i cheme pe copiii noştri şi care dintre noi îi va alinta mai mult.

Hm…am zâmbit prosteşte, ca o tânără veşnic îndrăgostită, de un vis nedefinit, pe care îl aşteaptă înfiorată.

„Hainele nu se vor împacheta singure.”

 

Annie

Frida Kahlo – „What the water gave me”

Sursa pozei


Acum 2 luni, când eram pe la a 6-a şedinţă de Aikido, vă invitam să vă înscrieţi şi voi la un curs gratuit. Am scris atunci, pe larg, care sunt beneficiile practicării Aikido, atât la adulţi, cât şi la copii, care este cadrul în care se desfăşoară, despre tehnici şi formă fizică, plus alte detalii. Nu mai reiau aceste informaţii, deci, dacă vreţi să le citiţi, click aici pentru articol.

Vă invit, din nou, să vă înscrieţi la Aikido, dar am revenit cu impresii proaspete, după 2 luni suplimentare de practică. Plus câteva informaţii despre sala cea nouă, cea mai mare şi mai modernă din oraşul nostru!

Sursă foto

Ei, bine, după încă 2 luni, de mers de 3 ori pe săptămână (deci cam 15-16 şedinţe de practică, plus vreo 7-8 şedinţe de lucru cu arme de lemn – bokken şi jo), recomand Aikido cu şi mai multă încredere. Devine din ce în ce mai frumos şi, odată ce am prins gustul, vreau să învăţ şi să exersez cât mai mult.

Ziceam că sunt o sedentară. De aceea, mă surprinde şi pe mine că, după o oră şi jumătate de lucru intens, eu tot aş mai sta la sală şi aş mai lucra. Mai nou, miercurea stau câte 3 ore, pentru că avem o oră şi jumătate de curs de autoapărare pentru femei şi o oră şi jumătate de curs cu arme. Şi mă simt mai revigorată decât în zilele în care lenevesc în pat!

Am observat că mi-am schimbat postura corpului, în principal pentru că stau cu spatele mai drept, şi când merg pe stradă, şi la calculator, şi în treburile casei. De asemenea, simt că am mişcări mai uşoare, mai fluide, încep să capăt flexibilitate, ceea ce iar îmi place. Activitatea fizică mă menţine în formă, sunt mai tonică şi mai energică :D

Însă ceea ce iubesc cu adevărat este modul în care am început să descopăr resursele corpului meu, să văd că pot face anumite mişcări, că pot sta într-un anumit fel, că mă pot concentra simultan la cum ţin mâinile, picioarele, capul, trunchiul, eventual şi arma, dacă o am în mână. Îmi pot da seama acum dacă stau într-o poziţie ce îmi oferă echilibru sau nu, cum sunt poziţionată faţă de partenerul cu care lucrez şi cum mă pot folosi de energia lui, în executarea tehnicilor.

Asta mi-a sporit foarte mult încrederea în mine şi în mişcările mele, inclusiv în ideea autoapărării, dacă ar fi necesară. Deja începusem să mă gândesc ce tehnică aş putea face, dacă aş fi în situaţia de a mă apăra pe stradă.

Am prins curaj inclusiv în a-mi testa limitele şi a vedea până unde pot merge cu o anume mişcare, pentru că acum ştiu ce se poate întâmpla. Am învăţat cum să cad corect, ştiu cum să evit posibilele fracturi, ceea ce iar contează extraordinar de mult. Mai am încă reţineri la anumite exerciţii, dar sunt foarte motivată să-mi depăşesc limitele şi să mă forţez un pic, pentru că aşa începe curajul.

Deşi nu am lucrat deloc acasă, recunosc, am reuşit, în 2 luni, toate aceste lucruri despre care am scris, doar exersând la sală. Este uimitor cum te poate transforma o astfel de experienţă. Parcă am descoperit o parte din mine, despre care nici măcar nu ştiam că este acolo :)

Pentru mine, este foarte mult şi consider că am făcut progrese. Nu neapărat în ce priveşte tehnicile şi exerciţiile, unde mai am foarte mult de învăţat şi lucrat, ci în ce priveşte resursele mele interioare. Mă simt ca nouă!

Acum, despre sală, că v-am promis. Este foarte mare, spaţioasă, cu multă lumină, saltele de calitate, avem şi zonă cu mese şi scaune, unde puteţi asista la cursuri, dacă vreţi să vedeţi cum este. Sala este dotată cu vestiare şi duşuri şi suntem răsfăţaţi cu apă superfiltrată şi ceaiuri de toate felurile ♥ Sala se ridică la calitatea sălii Federaţiei, din Bucureşti, fiind realizată la standarde înalte, astfel încât să se asigure cele mai bune condiţii, pentru practicanţi. Fotografii mai jos, pentru că sunt mult mai sugestive, decât aş putea eu să descriu.

CONCLUZIA: VĂ AŞTEPTĂM LA UN NOU CURS PENTRU ÎNCEPĂTORI, DIN DATA DE 5 MAI 2014! Pentru alte detalii despre înscriere şi mod de desfăşurare, accesaţi evenimentul de pe Facebook sau site-ul clubului.

Annie

PS: Fotografiile sunt preluate de pe pagina de Facebook a Clubului DAN-AIKIDO Constanţa.


Astăzi fac un review pentru acest loc absolut senzaţional. Recunosc, am fost doar de câteva ori, dar, de fiecare dată, m-a impresionat plăcut, deci merită să scriu despre el.

Vreau neapărat să încep cu decorul, pentru că îmi place foarte mult. Apreciez mult creativitatea celor care l-au aranjat, dar şi spiritul eco şi vintage, de care au dat dovadă, folosind ca decor obiecte vechi. Cea mai faină, în sensul acesta, este sigur maşina de cusut, care este folosită pe post de masă. Bucăţile de saci de cafea înrămate, tablele cu citate scrise cu cretă, cărţile, ceainicele şi ibricele vechi sunt nişte detalii savuroase, care oferă acel sentiment de intimitate şi „acasă” (cel mai potrivit este termenul „coziness„, dar nu găsesc unul la fel de reprezentativ, în română).

Muzica este la fel de faină, doar melodii de calitate, mai vechi sau mai noi, fără chestii comerciale. Am apreciat, în mod deosebit, faptul că am ascultat Phoenix, în timp ce îmi beam cafeaua :)

Servirea este promptă şi eficientă, ţi se oferă sugestii, dacă eşti indecis, se răspunde cu amabilitate la întrebări. Din acest punct de vedere, lucrurile se desfăşoară foarte bine, sunt mulţumită (lucru care se întâmplă greu, la acest capitol).

Acum, despre produsele efective. Desigur, au multă (MULTĂ) cafea. Că doar asta era şi ideea. Recunosc, sunt nepricepută în ale cafelei, „domeniul” meu este reprezentat de ceaiuri. În orice caz, pe mine m-a impresionat atât varietatea cafelei, cât şi a modului în care poate fi preparată. Adică nu te duci să ceri pur şi simplu un cappuccino, de exemplu. Poţi cere cappuccino dintr-o anumită cafea. La fel, şi pentru celelalte produse, gen espresso, frappe, latte etc. Gusturile diferă, sunt anumite cafele mai potrivite pentru un anumit tip de preparare. Complicat pentru neştiutori, dar îmi imaginez că este foarte satisfăcător pentru cafegii.

Oricum, dacă nu vă pricepeţi, solicitaţi asistenţa personalului, vă vor ajuta cu drag.

În rest, au şi ceaiuri, răcoritoare, limonade (cea cu tarhon este foarte originală şi gustoasă, nu am mai întâlnit în altă parte) şi, dacă-mi amintesc bine, şi băuturi alcoolice, de tip cocktail, tării, vin şi altele. Recunosc, nu prea am obiceiul să mă uit la astea. O să fiu mai atentă, de acum înainte, ca să vă pot oferi informaţii.

Preţurile sunt foarte accesibile, pornesc de la 5-6 lei pentru diferitele cafele şi răcoritoare, ceea ce mi se pare potrivit, pentru orice buzunar.

Vă recomand să le urmăriţi pagina de Facebook, mai organizează şi diferite evenimente, foarte interesante, la care puteţi participa. De asemenea, au un TUR VIRTUAL bine pus la punct, vă puteţi face o idee foarte clară despre cum arată.

Încercaţi, este un altfel de loc, pentru cei care apreciază non-mainstream-ul :)

Annie

***Fotografiile sunt preluate de pe pagina de Facebook Arabica The coffee shop Constanţa.***


Din 24 februarie, se organizează un nou curs, de 10 şedinţe, pentru cei care vor să afle ce este AIKIDO, „fără obligaţii”. În sensul că poţi participa la aceste 10 şedinţe, după care decizi dacă vrei să rămâi, ca practicant, sau dacă vrei să cauţi altceva, ce ţi se potriveşte. Fără alte obligaţii.

Sursă foto

Fun fact: ştiai că cel mai cunoscut practicant de Aikido este Steven Seagal? Cunoscut de lumea largă, vreau să spun, nu de specialişti, neapărat. Acum ştii despre ce e vorba, aşa-i? Sigur ai văzut măcar un film de-al lui.

Încep prin a spune că eu deja sunt înscrisă la un astfel de curs şi am parcurs 6 şedinţe, din 10. Mi s-a părut o iniţiativă extraordinară, a şcolii de Aikido. Într-o lume în care totul costă, ţi se oferă în mod real o oportunitate de a experimenta ceva frumos, accentul fiind pe calitate şi pe dorinţa sinceră a instructorului de a populariza Aikido, nu pe persuasiune şi „strângerea” de cât mai mulţi participanţi plătitori.

Pe lângă argumentele de sănătate, supleţe fizică, autodisciplină şi alte motive la fel de valoroase, pe care le regăsiţi pe site-ul şcolii, eu vă ofer perspectiva unui începător, aşa cum am perceput eu experienţa Aikido, după 3 săptămâni.

Îmi place mult ideea de „comunitate”. Aici, am regăsit o comunitate de oameni interesaţi de autodepăşire, ceea ce personal îmi place. Stilul de „predare” (poate instruire ar fi mai bine zis) este foarte plăcut, deschis şi direct, fără emfază sau pretenţii. Atitudinea unui instructor („sensei”, în acest caz) este esenţială în învăţarea oricărui sport, artă marţială, dans sau ce o mai fi. Ca la şcoală: nu-ţi place profesorul, greu digerezi materia pe care o predă.

Deşi Aikido are o parte spirituală, cel puţin din ce am observat eu pe Youtube, la japonezi, şi din ce ne-a mai zis şi sensei, aici nu este vorba despre nimic ezoteric, mistic. Unele „ritualuri” sunt pur şi simplu preluate ca atare, ca etichetă, în semn de respect faţă de sensei şi praticanţi, şi pot însemna pentru fiecare altceva. Pentru mine, asta a fost important. Nu-mi plac lucrurile care contravin credinţelor mele religioase, pe care le apăr cu tărie. Deci „închinarea” la zei străini sau oameni ar fi fost din start un mare minus, pentru mine. Nu este cazul, nimeni nu obligă pe nimeni la nimic, fiecare are libertatea de a prelua eticheta Aikido aşa cum îi este confortabil spiritual.

Tehnicile, în sine, sunt frumoase şi paşnice. Deşi pare paradoxal, mai ales din ce vedem pe Internet şi în filme, Aikido are scopul de a transforma adversarul în prieten, fără a-i pricinui durere fizică. Aşa cum declara sensei Iulian Bosoi, într-un interviu, „îi arăţi adeversarului că îl poţi controla eficient, dar nu-l răneşti. Şi asta îl îndatorează cumva pe respectivul atacator, astfel încât să nu devină agresiv în continuare”. Scopul Aikido, aşa cum l-am înţeles eu de la sensei, este să transformi conflictul în prietenie. Mai întâi, în mod simbolic, în sala de antrenament, iar apoi în viaţa de zi cu zi.

Menirea cursului pentru începători este şi de a consolida o parte teoretică, despre Aikido, dar şi de a dezvolta treptat o formă fizică şi de a ne obişnui cu exerciţiile. Multe persoane m-au întrebat dacă este solicitant fizic, dacă trebuie să ai o condiţie bună. Răspunsul meu a fost că primele exerciţii sunt uşoare, tocmai pentru a te obişnui, apoi complexitatea creşte progresiv, astfel încât să le poţi face, fără a te descuraja. Cu puţină voinţă şi exersare, se poate. Eu sunt o sedentară, deci, dacă mie îmi este confortabil, cred că mulţi alţii pot practica Aikido, fără probleme.

Ce îmi mai place este că nu există limită superioară de vârstă. La grupa de tineri şi adulţi, sunt persoane cu vârste între 15-16 şi 40+ sau chiar 50+. Tocmai pentru că forma fizică se dobândeşte treptat.

Aikido este însă foarte bun şi pentru copii (peste 7 ani, în cazul şcolii noastre). Lucrul în echipă, disciplina şi regulile pe care trebuie să le urmeze, exerciţiile fizice contribuie la o dezvoltare armonioasă a copilului, şi la nivelul corpului, dar, mai ales, la nivelul minţii. Cred că o minte „ordonată” a unui copil, va avea ca rezultat un adult complet, independent şi fericit.

Alte detalii tehnice, despre ce înseamnă Aikido, puteţi găsi şi pe Internet. Aveţi aici un document public, despre istoria Aikido, în România. Eu vă recomand site-ul Federaţiei Române de Aikido, dacă nu sunteţi din Constanţa, pentru a vedea dacă există un club şi în oraşul vostru. Pentru constănţeni, desigur, Clubul DAN-AIKIDO, la care merg şi eu. Vă las şi pagina de Facebook a şcolii, pagina de Aikido pentru copii şi, mai jos, un reportaj care cuprinde, cumva, esenţa Aikido.

 

 

Fotografiile de mai jos sunt preluate de pe pagina personală de Facebook a lui Shihan Dan Corneliu Ionescu, preşedintele Federaţiei Române de Aikido.

Annie

PS: cursurile acestea, de începători, se organizează de mai multe ori pe an, deci urmăriţi site-ul, dacă vreţi să vă înscrieţi.

 


Pentru că sunt clientă fidelă a acestui restaurant de vreo 4-5 ani, am decis, în sfârşit, să-i fac un review. Era şi timpul, deja ştiu tot ce se poate despre el.

Deşi merg relativ des şi de ceva timp, nu pot afirma că este excepţional. Este un restaurant destul de bun, dar cam atât.

Principalele motive pentru care revin la ei ar fi pizza delicioasă (yam-yam!), faptul că au preţuri foarte accesibile şi că aproape întotdeauna găsesc loc liber. Ah, şi terasa. Când este cald afară, este deosebit de plăcut să stai pe terasă, este acoperită cu viţă de vie, este adăpost, deci o atmosferă plăcută.

În meniu sunt multe tipuri de pizza (în jur de 40, ceea ce este foarte bine, ai de unde alege), disponibile în 3 variante de mărime şi preţ…şi…cam asta este tot. Aveau paste, dar le-au scos din meniu acum vreo 2 ani, cred. Iar în ultimele 2-3 luni, de fiecare dată când cerem o salată, primim aceeaşi replică: „Nu mai avem, ne pare rău”. Acum serios, cât de greu poate fi să faci rost de ingredientele pentru o salată? Şi, mai ales, cât de greu poate fi să o prepari?

Deci ca pizzerie, este ok. Ca restaurant, nu prea.

La capitolul băuturi, este bine. Au mai multe băuturi pe bază de cafea (espresso, cappuccino, caffe latte, frappe şi alte 2-3), cu preţuri de la 5 la 10 lei. Ceaiuri au doar de vreo 2 feluri (sau chiar unul, în ultima vreme), cocktail-urile sunt şi alcoolice, dar şi non-alcoolice, cu preţuri între 11 şi 18 lei. Desigur, nelipsitele beri, vinuri, lichioruri şi alte „alcooluri”. Din păcate, aici nu ştiu preţurile şi nici dacă le au efectiv, pe toate, pentru că nu am comandat niciodată.

Servirea este bunicică, am întâlnit, cu siguranţă, muuuult mai rău (vezi Dolce Vita şi On Plonge). Este amenajat cu gust, simplu, în culori închise, ce dau un sentiment de intimitate.

Per total, este un loc bun, eu îl recomand, cu menţiunile de rigoare, legate de „sărăcia” meniului.

Annie

PS: văd că vara se mută pe plajă, pe la Hanul Piraţilor. Nu am fost, din poze pare ok. Mai multe, pe pagina lor de Facebook, de unde este preluată şi poza de mai sus. Iar pe site, puteţi găsi şi meniul.


Aşa sunt eu :)

Abonează-te la blog prin e-mail.

Alătură-te altor 38 de urmăritori

Cele mai pufoase fulare!

Câţi au dat click până acum? (din 24.06.2011)

  • 37,096 omuleţi


Înscris pe:

Recomand

Jovis Homemade Beauty