Şi a fost…”Mam’zelle Nitouche”

O operetă spumoasă, haioasă şi cu multe multe „îmbârligături”. Asta am văzut sâmbăta trecută la TNOB „Oleg Danovski”.

Eu sunt o fană (cea mai mare, autoproclamată :D) a colectivului de la TNOB. Îi admir foarte mult pe oamenii aceştia, cred că am mai zis. Se ştie că au puţine fonduri şi fac multe eforturi ca să rămână pe linia de plutire. Cu toate acestea, sunt mereu motivaţi şi pasionaţi de ce fac, muncesc extrem de mult şi ne oferă tot mai des noutăţi şi momente de bună calitate.

Despre „Mam’zelle Nitouche” pot să spun că a fost amuzant, dinamic şi foarte viu. O mare desfăşurare de forţe, decoruri, costume, toţi cei implicaţi au făcut o treabă minunată. Găsiţi câteva date mai tehnice, să zicem, în articolul din ziarul Telegraf, exprimate mai bine decât le pot spune eu acum.

Mie mi-a plăcut foarte mult performanţa minunatei Mădălina Sandu, în rolul principal feminin, dar şi a preferaţilor mei, Cătălin Ţoropoc, Doru Iftene şi Bogdan Sandu, în rolurile principale masculine. Desigur, nici pe ceilalţi nu îi uit, dar cred că, de data asta, ei fost „ingredintele” cheie ale spectacolului. Fără jocul lor scenic şi vocile absolut excepţionale, cu siguranţă nu ar fi fost la fel.

Povestea mi-a amintit de filmele din anii ’50-’60, cu multe încurcături, personaje haioase, situaţii limită rezolvate în mod imprevizibil. O tânără de 18 ani, considerată mândria unui pension de maici, este, în realitate, o tânără care vrea să iasă în societate, căreia îi place să cânte, să meargă la operă, să iubească. De aici şi titlul (în franceză, este o expresie: „faire la Sainte Nitouche” = „a face pe Sfânta Nitouche”…nu există această sfântă, este tocmai pentru a sublinia faptul că desemnează o persoană care pare ceva ce nu este în realitate).

Ar fi atât de multe de spus…şi aveam atâtea idei în căpşor când am început articolul…dar chiar nu cred că frumuseţea spectacolului poate fi redată în simplele mele cuvinte. Mai bine vă las să ascultaţi o bucăţică din acest spectacol şi vă invit să veniţi pe data de 17 mai la următoarea punere în scenă. Vă asigur că merită!

Annie vă doreşte să fiţi o parte activă a vieţii cultural-artistice a Constanţei!

PS: există şi un film, din 1954, cu nume grele ale cinematografiei franceze, cum ar fi Fernandel şi Louis de Funes

PSS: poza aparţine lui Cătălin Ţoropoc şi este „furată” de pe Facebook :D vă rog, menţionaţi sursa în caz de redistribuire :)

Vafă la 1 leu :D

Cu mult entuziasm am descoperit ieri că mai există vafele alea cu îngheţată la 1 leu. M-am bucurat ca un copil să redescopăr vafele proaste, care se înmoaie repede, îngheţata ieftină care începe să se topească de îndată ce părăseşte incinta frigiderului şi gustul de cacao îndoielnic…ah, dulce copilărie ♥

Cât de dor putea să îmi fie să mă mozolesc efectiv de îngheţată d’asta…ce bine că a venit căldura!!! :D

Gata, mă declar client fidel al acestei îngheţate. Nu ştiu de ce nu am mai mâncat de atât de mult timp. Dar vreau să reiau obiceiul, cu siguranţă.

Vafe la 1 leu, here I come!

Voi cum vă petreceţi vara? Constănţeanca din mine deja papă îngheţată şi merge la plajă…eh, ce ziceţi de asta?

Annie vă pupă „mozolicios” :*

Uite cât e de frumoasă :D

Melodia zilei: Zoia Alecu – Încă un tren

Am aşa un chef să mă urc într-un tren şi să străbat toată Europa, ceva de neimaginat!

Ador mersul trenului, zgomotul roţilor pe şine, legănatul acela genial ♥

Aş petrece în tren zile întregi, aş citi continuu şi aş admira peisajul, gările şi oamenii, aş sta cu ochii pe geam, aiurea, cu gândurile lăsate în urmă, pe şine…aş fugi măcar o săptămână şi m-aş plimba numai cu trenul…

Până atunci, mă consolez cu minunata Zoia şi al său „Încă un tren”.

Annie vă doreşte audiţie plăcută!