Mă întreb de multe ori asta.
De vorbit, e clar că nu prea ştim. Dacă ar fi aşa, atunci cu siguranţă nu ar mai fi atât de multe situaţii conflictuale. Deci să lăsăm aerele de mari vorbitori, că ceea ce ne desparte de animale nu e chiar aşa evoluat nici la noi.
Deci cu vorbitul mi-e clar.
Dar chiar mă întreb cum e cu tăcutul. Ştim noi să facem asta? Ştim să accesăm străfundurile creieraşului nostru şi să tăcem măcar un pic?
Eu cred că nu ştim de ce să facem asta. Nu ştim că tăcutul ajută ascultatul. Nu ştim că putem asculta oamenii, natura şi pe noi înşine. Ne minţim singuri că ceea ce avem de spus este atât de important, încât nu putem să tăcem măcar un minut, că s-ar pierde informaţie esenţială.
Nu se pierde, vă zic eu. Dacă este important, veţi comunica asta oricum. Dacă nu, mai bine că uitaţi ce aveaţi de zis.
Să ne ascultăm mai mult pe noi. Când vom avea suficient curaj să facem asta şi să nu ne mai fie frică de ce am putea să auzim de la noi înşine, abia atunci îi vom putea asculta pe ceilalţi.
Iar, pe de altă parte, ce rost are să vorbim dacă nimeni nu ascultă oricum?
Annie