Program de consiliere şi orientare profesională, în Constanţa!


Alegerea unei meserii sau a unei profesii poate să pună foarte multă presiune asupra unei persoane, mai ales dacă vorbim despre tineri. Uneori, aceştia se simt confuzi, lipsiţi de repere şi nesiguri pe decizia lor.

Pentru că înţelegem importanţa acestei decizii, în viaţa unui tânăr, vrem să venim în întâmpinare, cu un program de consiliere şi orientare profesională.

Acest program se va desfăşua cu ajutorul unor metode experienţiale şi non-formale inedite, uşor de adaptat pe nevoile fiecărui tânăr în parte, dar şi cu ajutorul testelor specializate, utilizate de foarte mulţi psihologi, în astfel de programe.

Pe lângă lucrul efectiv cu tinerii, vor fi implicaţi activ şi părinţii acesora, de sprijinul cărora ei au nevoie, în această perioadă importantă.

Întâlnirile cu tinerii vor avea loc o dată pe lună, timp de 5 luni, şi vor dura câte 4 ore fiecare. Între întâlniri, aceştia vor lucra acasă, în limita timpului disponibil.

Primele întâlniri se vor axa pe auto-cunoaştere, identificarea şi deblocarea resurselor personale, proces important în alegerea ulterioară a unei arii profesionale.

Spre finalul programului, tinerii vor începe realizarea unui plan de activitate bine structurat, care îi va ajuta să îşi urmărească obiectivele profesionale, în mod independent.

 

Costul programului este de 500 RON, achitabil în 3 tranşe (un avans de 200 RON şi 2 tranşe a câte 150 RON fiecare) şi include:

– 20 ore de lucru cu tinerii, prin metode experienţiale şi non-formale (timp de 5 luni, o dată pe lună, câte 4 ore)

– 5 ore de lucru cu părinţii (în diferite etape ale programului)

– 2 ore de supervizare a evoluţiei tinerilor, după terminarea programului

– testare profesională, cu teste specializate în domeniu

 

Programul va începe în ianuarie 2015, dar nu mai devreme de formarea unui grup de minim 5 persoane.

 

Echipa care va coordona grupul este formată din 2 psihologi: Andreea-Ştefania Ionaşcu şi Andreea Ionescu, cu experienţă în lucrul individual şi de grup cu tinerii, precum şi în activităţi de consiliere şi orientare profesională. Acestei echipe, se va alătura un colaborator local, pentru aplicarea şi interpretarea testelor de orientare profesională.

 

Pentru detalii suplimentare şi înscrieri:

Psiholog Andreea-Ştefania Ionaşcu

0721 26 40 30

andreeaionascu_m@yahoo.com

 

Psiholog Andreea Ionescu
0737 306 256
andreeaionescu086@gmail.com

Găsiţi şi evenimentul de Facebook, aici: https://www.facebook.com/events/1523134831262370/.

 

Consiliere si orientare profesionala

Reclame

AIKIDO – Curs GRATUIT pentru începători, din 5 mai 2014


Acum 2 luni, când eram pe la a 6-a şedinţă de Aikido, vă invitam să vă înscrieţi şi voi la un curs gratuit. Am scris atunci, pe larg, care sunt beneficiile practicării Aikido, atât la adulţi, cât şi la copii, care este cadrul în care se desfăşoară, despre tehnici şi formă fizică, plus alte detalii. Nu mai reiau aceste informaţii, deci, dacă vreţi să le citiţi, click aici pentru articol.

Vă invit, din nou, să vă înscrieţi la Aikido, dar am revenit cu impresii proaspete, după 2 luni suplimentare de practică. Plus câteva informaţii despre sala cea nouă, cea mai mare şi mai modernă din oraşul nostru!

Sursă foto

Ei, bine, după încă 2 luni, de mers de 3 ori pe săptămână (deci cam 15-16 şedinţe de practică, plus vreo 7-8 şedinţe de lucru cu arme de lemn – bokken şi jo), recomand Aikido cu şi mai multă încredere. Devine din ce în ce mai frumos şi, odată ce am prins gustul, vreau să învăţ şi să exersez cât mai mult.

Ziceam că sunt o sedentară. De aceea, mă surprinde şi pe mine că, după o oră şi jumătate de lucru intens, eu tot aş mai sta la sală şi aş mai lucra. Mai nou, miercurea stau câte 3 ore, pentru că avem o oră şi jumătate de curs de autoapărare pentru femei şi o oră şi jumătate de curs cu arme. Şi mă simt mai revigorată decât în zilele în care lenevesc în pat!

Am observat că mi-am schimbat postura corpului, în principal pentru că stau cu spatele mai drept, şi când merg pe stradă, şi la calculator, şi în treburile casei. De asemenea, simt că am mişcări mai uşoare, mai fluide, încep să capăt flexibilitate, ceea ce iar îmi place. Activitatea fizică mă menţine în formă, sunt mai tonică şi mai energică :D

Însă ceea ce iubesc cu adevărat este modul în care am început să descopăr resursele corpului meu, să văd că pot face anumite mişcări, că pot sta într-un anumit fel, că mă pot concentra simultan la cum ţin mâinile, picioarele, capul, trunchiul, eventual şi arma, dacă o am în mână. Îmi pot da seama acum dacă stau într-o poziţie ce îmi oferă echilibru sau nu, cum sunt poziţionată faţă de partenerul cu care lucrez şi cum mă pot folosi de energia lui, în executarea tehnicilor.

Asta mi-a sporit foarte mult încrederea în mine şi în mişcările mele, inclusiv în ideea autoapărării, dacă ar fi necesară. Deja începusem să mă gândesc ce tehnică aş putea face, dacă aş fi în situaţia de a mă apăra pe stradă.

Am prins curaj inclusiv în a-mi testa limitele şi a vedea până unde pot merge cu o anume mişcare, pentru că acum ştiu ce se poate întâmpla. Am învăţat cum să cad corect, ştiu cum să evit posibilele fracturi, ceea ce iar contează extraordinar de mult. Mai am încă reţineri la anumite exerciţii, dar sunt foarte motivată să-mi depăşesc limitele şi să mă forţez un pic, pentru că aşa începe curajul.

Deşi nu am lucrat deloc acasă, recunosc, am reuşit, în 2 luni, toate aceste lucruri despre care am scris, doar exersând la sală. Este uimitor cum te poate transforma o astfel de experienţă. Parcă am descoperit o parte din mine, despre care nici măcar nu ştiam că este acolo :)

Pentru mine, este foarte mult şi consider că am făcut progrese. Nu neapărat în ce priveşte tehnicile şi exerciţiile, unde mai am foarte mult de învăţat şi lucrat, ci în ce priveşte resursele mele interioare. Mă simt ca nouă!

Acum, despre sală, că v-am promis. Este foarte mare, spaţioasă, cu multă lumină, saltele de calitate, avem şi zonă cu mese şi scaune, unde puteţi asista la cursuri, dacă vreţi să vedeţi cum este. Sala este dotată cu vestiare şi duşuri şi suntem răsfăţaţi cu apă superfiltrată şi ceaiuri de toate felurile ♥ Sala se ridică la calitatea sălii Federaţiei, din Bucureşti, fiind realizată la standarde înalte, astfel încât să se asigure cele mai bune condiţii, pentru practicanţi. Fotografii mai jos, pentru că sunt mult mai sugestive, decât aş putea eu să descriu.

CONCLUZIA: VĂ AŞTEPTĂM LA UN NOU CURS PENTRU ÎNCEPĂTORI, DIN DATA DE 5 MAI 2014! Pentru alte detalii despre înscriere şi mod de desfăşurare, accesaţi evenimentul de pe Facebook sau site-ul clubului.

Annie

PS: Fotografiile sunt preluate de pe pagina de Facebook a Clubului DAN-AIKIDO Constanţa.

Arabica The coffee shop Constanţa


Astăzi fac un review pentru acest loc absolut senzaţional. Recunosc, am fost doar de câteva ori, dar, de fiecare dată, m-a impresionat plăcut, deci merită să scriu despre el.

Vreau neapărat să încep cu decorul, pentru că îmi place foarte mult. Apreciez mult creativitatea celor care l-au aranjat, dar şi spiritul eco şi vintage, de care au dat dovadă, folosind ca decor obiecte vechi. Cea mai faină, în sensul acesta, este sigur maşina de cusut, care este folosită pe post de masă. Bucăţile de saci de cafea înrămate, tablele cu citate scrise cu cretă, cărţile, ceainicele şi ibricele vechi sunt nişte detalii savuroase, care oferă acel sentiment de intimitate şi „acasă” (cel mai potrivit este termenul „coziness„, dar nu găsesc unul la fel de reprezentativ, în română).

Muzica este la fel de faină, doar melodii de calitate, mai vechi sau mai noi, fără chestii comerciale. Am apreciat, în mod deosebit, faptul că am ascultat Phoenix, în timp ce îmi beam cafeaua :)

Servirea este promptă şi eficientă, ţi se oferă sugestii, dacă eşti indecis, se răspunde cu amabilitate la întrebări. Din acest punct de vedere, lucrurile se desfăşoară foarte bine, sunt mulţumită (lucru care se întâmplă greu, la acest capitol).

Acum, despre produsele efective. Desigur, au multă (MULTĂ) cafea. Că doar asta era şi ideea. Recunosc, sunt nepricepută în ale cafelei, „domeniul” meu este reprezentat de ceaiuri. În orice caz, pe mine m-a impresionat atât varietatea cafelei, cât şi a modului în care poate fi preparată. Adică nu te duci să ceri pur şi simplu un cappuccino, de exemplu. Poţi cere cappuccino dintr-o anumită cafea. La fel, şi pentru celelalte produse, gen espresso, frappe, latte etc. Gusturile diferă, sunt anumite cafele mai potrivite pentru un anumit tip de preparare. Complicat pentru neştiutori, dar îmi imaginez că este foarte satisfăcător pentru cafegii.

Oricum, dacă nu vă pricepeţi, solicitaţi asistenţa personalului, vă vor ajuta cu drag.

În rest, au şi ceaiuri, răcoritoare, limonade (cea cu tarhon este foarte originală şi gustoasă, nu am mai întâlnit în altă parte) şi, dacă-mi amintesc bine, şi băuturi alcoolice, de tip cocktail, tării, vin şi altele. Recunosc, nu prea am obiceiul să mă uit la astea. O să fiu mai atentă, de acum înainte, ca să vă pot oferi informaţii.

Preţurile sunt foarte accesibile, pornesc de la 5-6 lei pentru diferitele cafele şi răcoritoare, ceea ce mi se pare potrivit, pentru orice buzunar.

Vă recomand să le urmăriţi pagina de Facebook, mai organizează şi diferite evenimente, foarte interesante, la care puteţi participa. De asemenea, au un TUR VIRTUAL bine pus la punct, vă puteţi face o idee foarte clară despre cum arată.

Încercaţi, este un altfel de loc, pentru cei care apreciază non-mainstream-ul :)

Annie

***Fotografiile sunt preluate de pe pagina de Facebook Arabica The coffee shop Constanţa.***

Curs GRATUIT de AIKIDO, pentru începători, la Constanţa


Din 24 februarie, se organizează un nou curs, de 10 şedinţe, pentru cei care vor să afle ce este AIKIDO, „fără obligaţii”. În sensul că poţi participa la aceste 10 şedinţe, după care decizi dacă vrei să rămâi, ca practicant, sau dacă vrei să cauţi altceva, ce ţi se potriveşte. Fără alte obligaţii.

Sursă foto

Fun fact: ştiai că cel mai cunoscut practicant de Aikido este Steven Seagal? Cunoscut de lumea largă, vreau să spun, nu de specialişti, neapărat. Acum ştii despre ce e vorba, aşa-i? Sigur ai văzut măcar un film de-al lui.

Încep prin a spune că eu deja sunt înscrisă la un astfel de curs şi am parcurs 6 şedinţe, din 10. Mi s-a părut o iniţiativă extraordinară, a şcolii de Aikido. Într-o lume în care totul costă, ţi se oferă în mod real o oportunitate de a experimenta ceva frumos, accentul fiind pe calitate şi pe dorinţa sinceră a instructorului de a populariza Aikido, nu pe persuasiune şi „strângerea” de cât mai mulţi participanţi plătitori.

Pe lângă argumentele de sănătate, supleţe fizică, autodisciplină şi alte motive la fel de valoroase, pe care le regăsiţi pe site-ul şcolii, eu vă ofer perspectiva unui începător, aşa cum am perceput eu experienţa Aikido, după 3 săptămâni.

Îmi place mult ideea de „comunitate”. Aici, am regăsit o comunitate de oameni interesaţi de autodepăşire, ceea ce personal îmi place. Stilul de „predare” (poate instruire ar fi mai bine zis) este foarte plăcut, deschis şi direct, fără emfază sau pretenţii. Atitudinea unui instructor („sensei”, în acest caz) este esenţială în învăţarea oricărui sport, artă marţială, dans sau ce o mai fi. Ca la şcoală: nu-ţi place profesorul, greu digerezi materia pe care o predă.

Deşi Aikido are o parte spirituală, cel puţin din ce am observat eu pe Youtube, la japonezi, şi din ce ne-a mai zis şi sensei, aici nu este vorba despre nimic ezoteric, mistic. Unele „ritualuri” sunt pur şi simplu preluate ca atare, ca etichetă, în semn de respect faţă de sensei şi praticanţi, şi pot însemna pentru fiecare altceva. Pentru mine, asta a fost important. Nu-mi plac lucrurile care contravin credinţelor mele religioase, pe care le apăr cu tărie. Deci „închinarea” la zei străini sau oameni ar fi fost din start un mare minus, pentru mine. Nu este cazul, nimeni nu obligă pe nimeni la nimic, fiecare are libertatea de a prelua eticheta Aikido aşa cum îi este confortabil spiritual.

Tehnicile, în sine, sunt frumoase şi paşnice. Deşi pare paradoxal, mai ales din ce vedem pe Internet şi în filme, Aikido are scopul de a transforma adversarul în prieten, fără a-i pricinui durere fizică. Aşa cum declara sensei Iulian Bosoi, într-un interviu, „îi arăţi adeversarului că îl poţi controla eficient, dar nu-l răneşti. Şi asta îl îndatorează cumva pe respectivul atacator, astfel încât să nu devină agresiv în continuare”. Scopul Aikido, aşa cum l-am înţeles eu de la sensei, este să transformi conflictul în prietenie. Mai întâi, în mod simbolic, în sala de antrenament, iar apoi în viaţa de zi cu zi.

Menirea cursului pentru începători este şi de a consolida o parte teoretică, despre Aikido, dar şi de a dezvolta treptat o formă fizică şi de a ne obişnui cu exerciţiile. Multe persoane m-au întrebat dacă este solicitant fizic, dacă trebuie să ai o condiţie bună. Răspunsul meu a fost că primele exerciţii sunt uşoare, tocmai pentru a te obişnui, apoi complexitatea creşte progresiv, astfel încât să le poţi face, fără a te descuraja. Cu puţină voinţă şi exersare, se poate. Eu sunt o sedentară, deci, dacă mie îmi este confortabil, cred că mulţi alţii pot practica Aikido, fără probleme.

Ce îmi mai place este că nu există limită superioară de vârstă. La grupa de tineri şi adulţi, sunt persoane cu vârste între 15-16 şi 40+ sau chiar 50+. Tocmai pentru că forma fizică se dobândeşte treptat.

Aikido este însă foarte bun şi pentru copii (peste 7 ani, în cazul şcolii noastre). Lucrul în echipă, disciplina şi regulile pe care trebuie să le urmeze, exerciţiile fizice contribuie la o dezvoltare armonioasă a copilului, şi la nivelul corpului, dar, mai ales, la nivelul minţii. Cred că o minte „ordonată” a unui copil, va avea ca rezultat un adult complet, independent şi fericit.

Alte detalii tehnice, despre ce înseamnă Aikido, puteţi găsi şi pe Internet. Aveţi aici un document public, despre istoria Aikido, în România. Eu vă recomand site-ul Federaţiei Române de Aikido, dacă nu sunteţi din Constanţa, pentru a vedea dacă există un club şi în oraşul vostru. Pentru constănţeni, desigur, Clubul DAN-AIKIDO, la care merg şi eu. Vă las şi pagina de Facebook a şcolii, pagina de Aikido pentru copii şi, mai jos, un reportaj care cuprinde, cumva, esenţa Aikido.

 

 

Fotografiile de mai jos sunt preluate de pe pagina personală de Facebook a lui Shihan Dan Corneliu Ionescu, preşedintele Federaţiei Române de Aikido.

Annie

PS: cursurile acestea, de începători, se organizează de mai multe ori pe an, deci urmăriţi site-ul, dacă vreţi să vă înscrieţi.

 

Restaurant Merlin Constanţa


Pentru că sunt clientă fidelă a acestui restaurant de vreo 4-5 ani, am decis, în sfârşit, să-i fac un review. Era şi timpul, deja ştiu tot ce se poate despre el.

Deşi merg relativ des şi de ceva timp, nu pot afirma că este excepţional. Este un restaurant destul de bun, dar cam atât.

Principalele motive pentru care revin la ei ar fi pizza delicioasă (yam-yam!), faptul că au preţuri foarte accesibile şi că aproape întotdeauna găsesc loc liber. Ah, şi terasa. Când este cald afară, este deosebit de plăcut să stai pe terasă, este acoperită cu viţă de vie, este adăpost, deci o atmosferă plăcută.

În meniu sunt multe tipuri de pizza (în jur de 40, ceea ce este foarte bine, ai de unde alege), disponibile în 3 variante de mărime şi preţ…şi…cam asta este tot. Aveau paste, dar le-au scos din meniu acum vreo 2 ani, cred. Iar în ultimele 2-3 luni, de fiecare dată când cerem o salată, primim aceeaşi replică: „Nu mai avem, ne pare rău”. Acum serios, cât de greu poate fi să faci rost de ingredientele pentru o salată? Şi, mai ales, cât de greu poate fi să o prepari?

Deci ca pizzerie, este ok. Ca restaurant, nu prea.

La capitolul băuturi, este bine. Au mai multe băuturi pe bază de cafea (espresso, cappuccino, caffe latte, frappe şi alte 2-3), cu preţuri de la 5 la 10 lei. Ceaiuri au doar de vreo 2 feluri (sau chiar unul, în ultima vreme), cocktail-urile sunt şi alcoolice, dar şi non-alcoolice, cu preţuri între 11 şi 18 lei. Desigur, nelipsitele beri, vinuri, lichioruri şi alte „alcooluri”. Din păcate, aici nu ştiu preţurile şi nici dacă le au efectiv, pe toate, pentru că nu am comandat niciodată.

Servirea este bunicică, am întâlnit, cu siguranţă, muuuult mai rău (vezi Dolce Vita şi On Plonge). Este amenajat cu gust, simplu, în culori închise, ce dau un sentiment de intimitate.

Per total, este un loc bun, eu îl recomand, cu menţiunile de rigoare, legate de „sărăcia” meniului.

Annie

PS: văd că vara se mută pe plajă, pe la Hanul Piraţilor. Nu am fost, din poze pare ok. Mai multe, pe pagina lor de Facebook, de unde este preluată şi poza de mai sus. Iar pe site, puteţi găsi şi meniul.

Restaurantul „La Dolce Vita” Constanţa


Am fost de multe ori la acest restaurant, aşa că a venit momentul să îi fac un mic review. Deja am văzut ce se repetă acolo şi ce nu, deci pot trage nişte concluzii generale.

Să începem cu plusurile.

Aspectul este potrivit pentru acest tip de restaurant. Interiorul este decorat cu gust, simplu, primitor, şi cu o tentă subtilă de eleganţă. Nimic sofisticat, nu este restaurant „de fiţe”, ci unul pentru mai toate gusturile. Terasa este minunată, toată pietruită, cu mese şi scaune de lemn, cu decoraţiuni, cu multă verdeaţă şi flori. Vara, mai ales, este o plăcere să iei masa acolo.

Mâncarea este foarte bună. Am încercat şi salate, şi paste, pizza, preparate din pui. Niciunul nu m-a dezamăgit. Porţiile sunt (un pic prea) mari, dar foarte gustoase. Preţurile sunt ca la orice restaurant. Dacă ne raportăm la persoane obişnuite să ia masa la restaurant din când în când, nu pare foarte scump, este destul de accesibil. Dacă îl comparăm cu shaormerii şi fast-food-uri, atunci este scump, cu preţuri duble. Dar nu se compară ca gen, deci, personal, consider că este unul dintre restaurantele la care îţi permiţi să mănânci periodic, din oraş.

Dacă vreţi şi servire impecabilă, pe lângă un cadru plăcut şi mâncare delicioasă, atunci trebuie să mergeţi în altă parte, cu siguranţă.

Servirea este printre cele mai proaste din oraş. Angajaţii nu au nicio legătură cu acest domeniu de activitate. Nu numai că nu au noţiuni minime de ospătărie, dar nu au nici noţiuni de bună creştere, uneori.

De la început, când intri în curte  şi/sau în restaurant, nu te bagă nimeni în seamă. Poţi să te uiţi întrebător, poţi să stai în mijlocul drumului, poţi să te aşezi la masă…oricum, nu se sinchiseşte nimeni de prezenţa ta. Am observat că multe persoane nu sunt deranjate de acest aspect, gândindu-se că suntem în România şi că oricum nu contează. Pentru mine contează. Poate vin prima oară acolo, nu ştiu care este zona de (ne)fumători, nu îmi dau seama că o masă este rezervată şi mă aşez, poate vreau să stau mai la căldură/răcoare şi am nevoie de o sugestie de masă, poate suntem mulţi şi nu încăpem la mesele disponibile şi este necesară o reorganizare etc.

După ce îţi faci singur drum la o masă, durează puţin până vine cineva să îţi trântească şi meniurile acolo. Nepriceperea angajaţilor se vede din faptul că nu salută, de cele mai multe ori, nu ştiu pe ce parte se serveşte mâncarea/băutura, cum se aşează tacâmurile la masă…dar deja cer prea mult. Uneori, nici comanda nu o pricep, trebuie să explici detaliat, să arăţi în meniu, să desenezi, eventual.

În fine, să zicem că în timpul mesei nu te deranjează prin prezenţa lor, deşi am fost la restaurante la care ospătarii vin periodic să întrebe dacă te mai pot servi cu ceva (fără să te agaseze), te întreabă cum este mâncarea, dacă este totul în regulă. Aici, abia dacă se uită prin sală, la mese. Stau toţi ospătarii grămadă la bar sau la intrare şi trebuie să faci semne disperate ca să ceri nota sau să mai comanzi ceva.

Când reuşeşti să şi achiţi (eventual, să primeşti şi restul), nu vor să te reţină mai mult, aşa că nu se mai obosesc să te salute. Să nu cumva să te întorci din drum.

În concluzie, dacă nu ar fi mâncarea excelentă şi cadrul adecvat pentru o seară în oraş, sigur nu aş reveni la acest restaurant, din cauza servirii execrabile. Dar pastele alea cu broccoli sunt prea bune :)

Acum, rămâne să decideţi voi dacă acordaţi o şansă acestui restaurant sau nu.

Annie

PS: restaurantul este localizat pe Bd. Mamaia, vis-a-vis de Colegiul Tehnic Energetic, şi puteţi găsi mai multe informaţii şi pe site-ul lor (inclusiv meniul şi preţurile)

PSS: poza este preluată de pe site

Impresii despre „Hotel Transylvania”


Aseară am văzut „Hotel Transylvania”, care doar ce s-a lansat în cinema pe 19 octombrie.

Sursa pozei

O să încep cu ce mi-a plăcut mai puţin, pentru că este doar un element şi termin mai repede.

Lipsa de poveste. Adică da, tema cu hotelul pentru monştri este foarte mişto, dar după ce omul ajunge în hotel, cam asta e. Se chinuie să îl scoată de acolo, desigur se îndrăgosteşte, este izgonit, după care adus înapoi şi bun prieten cu lumea „monstruoasă”. Şiii…atât. Chestie care era previzibilă din trailer, sincer. Mă aşteptam la o altă intrigă şi un alt punct culminant, puţin mai elaborate. Povestea este liniară şi cam banală.

În fine, filmul este salvat şi merită văzut datorită realizării.

Animaţia nici nu este nevoie să mai spun că este senzaţională, asta se vede din trailer. Toate personajele au unicitatea lor, chestii specifice, scoase bine în evidenţă. Sunt nişte monştri care arată simpatic, pe scurt. Chiar şi Omul Invizibil, care are doar ochelari. Dar tocmai astfel de detalii dau contur personajelor.

Contextul este bine gândit (adică hotelul de monştri) şi chiar este creat ca o lume aparte, cu o întreagă poveste în spate. Sunt facilităţi şi specificităţi pentru monştri, probleme de zi cu zi (gen Bigfoot care înfundă toaleta din motive de…dimensiune :), puii de vârcolac hiperactivi care fac mizerie peste tot, vrăjitoarele care sunt menajere şi îşi folosesc puterile pentru a curăţa rapid, capetele de mort puse la uşi pe post de „Do not disturb” şi altele).

Filmul chiar este realizat ca din perspectiva monştrilor. Este exploatată teama de oameni (care omoară monştri şi se ascund sub patul lor :D), clişeele despre vampiri, Frankenstein, vârcolaci, zombie, mumii, dar şi simţul umorului „monstruos”.

Astfel de detalii sunt delicioase şi dau o anumită coerenţă filmului. Aşa că, şi în lipsa unei poveşti mai consistente, filmul tot reuşeşte să stârnească râsete puternice de la copiii din sală, dar şi chicoteli de la adulţi.

Per total, merită văzut, zic eu. Poate nu neapărat în cinema, mai ales că nu are cine ştie ce efecte 3D, dar merită „închiriat din magazinul de filme şi jocuri”, cum zice prietenul Alex de la Creative Monkeyz. Dar nici banii pe biletul de cinema nu sunt o risipă.

Annie vă doreşte vizionare plăcută şi aşteaptă impresii!

PS: în Constanţa, poate fi vizionat şi la Cityplex Tomis Mall, dar şi în Cinema City din Maritimo (click pentru program).

PSS: şi trailer-ul oficial, aşa ca de final :D

Festivalul Internaţional al Muzicii şi Dansului – Ediţia XXXVIII


La neaoşul Teatru Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” Constanţa, se desfăşoară Festivalul mai sus-menţionat. Şi în acest an, conducerea teatrului ne răsfaţă cu spectacole noi, nume foarte apreciate din domeniu şi, să nu uităm, profesionism şi pasiune.

Festivalul reuneşte spectacole dragi spectatorilor „casei”, dar şi câteva noutăţi şi premiere.

Ca să intrăm în subiect, programul pe scurt şi câteva cuvinte despre fiecare spectacol.

1. Concertul vocal-simfonic „Stabat Mater”, de Gioachino Rossini
Acesta a deschis Festivalul şi a avut loc pe 14 octombrie. Ne-a încântat cu solişti din Bucureşti şi Serbia, dar şi cu un minunat dirijor de la Cluj, Cristian SANDU.
Fotografii puteţi găsi pe Facebook, AICI.

2. Opera „Aida”, de Giuseppe Verdi – sâmbătă, 20 octombrie 2012, ora 19:00
Distribuţia este, cu siguranţă, cea care o să vă convingă să revedeţi acest spectacol:
Aida – Carmen GURBAN, Cluj
Radames – Daniel MAGDAL, Germania
Amneris – Liliana NECIU, Cluj
Amonasro – Ionuţ PACU, Bucureşti
Ramphis – Horia SANDU, Bucureşti
Regele Egiptului – Cătălin ŢOROPOC
Marea preoteasă – Elena ROTARI
Dirijor – Tiberiu SOARE, Bucureşti
Vizionare plăcută!

3. Baletul „Cenuşăreasa”, Serghei Prokofiev, Jules Massenet – duminică, 21 octombrie 2012, ora 19:00
Noua coregrafie a acestui spectacol aduce un plus de vitalitate şi prospeţime poveştii clasice a Cenuşăresei. Premiera s-a „jucat” cu sala plină şi a fost aplaudată îndelung la final.
Regia şi coregrafia aparţin binecunoscutului Horaţiu CHERECHEŞ, iar soliştii noştri fac o treabă minunată pe scenă. Vorbim aici despre Amalia MÎNDRUŢIU (Cenuşăreasa), Sergiu DAN (Prinţul), Eliza MAXIM (Zâna), Mihai PÂSLARU (Mama vitregă), Laima COSTA şi Delia LUCA (Surorile vitrege), plus mulţi alţii.
Este un spectacol ce merită (re)văzut de fiecare dată, cu aceeaşi plăcere.

4. Musical-ul „Coana Chiriţa”, muzica de Alexandru Flechtenmacher – miercuri, 24 octombrie 2012, ora 19:00 – cu participarea extraordinară a actriţei STELA POPESCU
Personajul „Coana Chiriţa” este deja foarte cunoscut, fiind un personaj extrem de savuros şi pe gustul publicului larg. Bazat pe „Chiriţa în provincie”, a lui Alecsandri, spectacolul ne-o aduce pe mult apreciata Stela POPESCU, dar şi multe alte nume de interes, cum ar fi: Vicenţiu ŢĂRANU, Valentin RACOVEANU, Daniel FILIPESCU, Ioana DAMIAN, Valentino TIRON, Raluca OPREA, Andrei LAZĂR şi Levente AMBRUS.  Regia îi aparţine lui Cristian MIHĂILESCU.

5. Opereta „Liliacul”, de Johan Strauss-fiul – sâmbătă, 27 octombrie 2012, ora 19:00
Chiar dacă aţi mai văzut acest spectacol în Constanţa, de data aceasta el este susţinut „în deplasare” de către Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” Bucureşti. Asta înseamnă că ne vom întâlni şi cu nume noi, dar şi cu artişti care au mai colaborat cu teatrul nostru, cum ar fi dirijorul Lucian VLĂDESCU şi basul Mihnea LAMATIC, în rolul lui Frank. Din distribuţie mai fac parte: Tina MUNTEANU (Rosalinde), Alexandru AGARICI (Eisenstein), Cătălin PETRESCU (Falke), Irina BAIANŢ (Adele), Ernest FASEKAS (Prinţul Orlofsky) ş.a.
„Liliacul” este foarte dinamic, amuzant, cu răsturnări de situaţie şi personaje absolut delicioase. Este unul dintre preferatele mele şi îl recomand tuturor cu mare căldură.

6. Opera „My Fair Lady”, Frederick Loewe – duminică, 28 octombrie 2012, ora 19:00
O nouă premieră pe care TNOB „Oleg Danovski” o pregăteşte cu drag şi mult efort de ceva timp. S-a lucrat îndelung şi sunt sigură că toată munca artiştilor va fi încununată de un spectacol impecabil.
Distribuţia este mult prea frumoasă ca să nu o menţionez în întregimea ei. Sunt artiştii noştri, cum îi place să îi numesc pe cei ce lucrează permanent la „Danovski”, dar şi alţi colaboratori pe care i-am mai ascultat de-a lungul timpului: Lucia MIHALACHE (Eliza), Liviu MANOLACHE (Henry Higgins), Lică GHERGHILESCU (Pickering), Mihnea LAMATIC (Alfred Doolittle), Gladiola NIŢULESCU (D-na Higgins), Gabriela DOBRE (D-na Pierce), Bogdan SANDU (Freddy), Carmen CLENCIU (D-na Einsford-Hill), Constantin BOTEZATU (D-nul Einsford-Hill), Daiana GAVRILESCU (D-na Hopkins), Laurenţiu SEVERIN (Cârciumarul), Adrian BĂDILĂ (Harry), Octavian MINEA (Jamie), Silvia SIMIONESCU (Florăreasa), Bogdan OCHEŞEL (Gonzales), Marian IERIMIA (Poliţistul), Robert SAFTA (Charles), Anişoara BOTEZATU (Regina), Iulian BRATU (Majordomul), Ovidiu LINTZMAIER (Prinţul Lothar), Veronica COMAN – Luminiţa CRISTEA – Raluca DARABAN – Maria ŢOROPOC (Servante), Mihai DINU – Ştefan LEPĂDATU (Valeţi).

7. Musical-ul pentru copii „Micuţa Dorothy” – miercuri, 30 octombrie, ora 11:00
Îndrăgita Dorothy străbate drumul de cărămizi galbene în paşi de dans şi pe note muzicale, împreună cu năzdrăvanii ei prieteni. Un spectacol ideal pentru copii şi copiii din noi, plin de râsete, giumbuşlucuri şi complicităţi ştrengăreşti între personaje.
Cei care dau viaţă personajelor: Bogdan OCHEŞEL, Roxana BAGEAC, Smaranda DRĂGHICI, Garofiţa GÂDEI, Gabriela DOBRE, Raluca DARABAN, Maria ŢOROPOC, Silvia SIMIONESCU, Carmen CLENCIU, Mihaela IONESCU, Daian GAVRILESCU, Adrian BĂDILĂ, Bogdan SANDU şi Laurenţiu SEVERIN.

8. Opera „Bărbierul din Sevilla”, de Gioachino Rossini – vineri, 2 noiembrie 2012, ora 19:00
Un spectacol ce nu necesită alte prezentări, o poveste care a circulat în toată lumea şi a fost cântată pe toate marile scene. Sub bagheta dirijorului Gheorghe STANCIU, ne vor încânta din nou: Mădălina SANDU, Ştefan IGNAT, Florin ORMENIŞAN, Ştefan SCHULLER, Gabriela DOBRE, Constantin ACSINTE, Bogdan OCHEŞEL.

9. Opera în recital – sâmbătă, 3 noiembrie 2012, ora 19:00
Un spectacol „mozaic”, ce se compune din arii ale marilor compozitori Wolfgang Amadeus MOZART, Gioachino ROSSINI, Giuseppe VERDI, Giaccomo PUCCINI, Piotr Ilici CEAIKOVSKI, Pietro MASCAGNI şi Manuel DE FALLA.
Soliştii vin tocmai din Braşov, spre încântarea noastră: Anda POP, Asineta RĂDUCAN, Adrian MĂRCAN, Liviu IFTENE, iar la pian Ovidiu MEZEI.

10. Opera „Carmen”, de Georges Bizet – duminică, 4 noiembrie 2012, ora 19:00
Povestea pasionalei Carmen vine iar pe scena constănţeană, într-o distribuţie ce îmbină artiştii locali cu cei naţionali şi internaţionali. Astfel, sub bagheta dirijorului Radu CIOREI, îi vom asculta pe: Hermine MAY (Carmen), Răzvan SĂRARU (Don Jose), Stefan POPOV (Escamillo), Elena ROTARI (Micaela), Doru IFTENE (Dancairo), Bogdan SANDU (Remendado), Mihaela IONESCU (Frasquita), Magda MARCU (Mercedes), Laurenţiu SEVERIN (Zuniga), Marius EFTIMIE (Morales).

11. Poemul vocal-coregrafic „L’Heures D’Or de Paris” – sâmbătă, 10 noiembrie 2012, ora 19:00
O altă premieră unică în oraşul nostru, ne este adusă în regia, coregrafia şi scenografia talentatului Horaţiu CHERECHEŞ. Vocile artiştilor Bianca IONESCU, Daniela VLĂDESCU şi Marius EFTIMIE, se vor îmbina cu dansul soliştilor de balet Amalia MÎNDRUŢIU, Eliza MAXIM, Rie AYOAGI, Delia LUCA, Kanoko SUZUKI, Laima COSTA, Horaţiu CHERECHEŞ, Adrian MIHAIU, Sergiu DAN, Mihai PÂSLARU, Sorin GÂLCĂ, Cosmin Bogdan ADRIAN.

12. Gală extraordinară de operă – duminică, 11 noiembrie 2012, ora 19:00
În încheierea Festivalului, într-o gală de operă dirijată de Adrian MORAR, reascultăm nume sonore din ţară şi din afară: Dragana RADAKOVIC, Arlinda MORAVA, Laura DUMITRU, Elena ROTARI, Marius MANEA, Alfredo PASCU, Ştefan IGNAT.

Acum ne mai rămâne doar să ne achiziţionăm biletele, să ne ocupăm locurile în sală şi să ne lăsăm prinşi de magia sunetelor, mişcărilor şi culorilor de pe scenă.

Annie

Concurs de toamnă la Cărtureşti Constanţa!


Librăria noastră preferată ne dă un motiv să ne placă şi mai mult :)

Ca să nu cădem în melancolia toamnei şi să îi apreciem frumuseţea, putem participa la un concurs de „Sfârşit de toamnă”. Trebuie doar să fim creativi, să facem o fotografie sau să realizăm un desen cu tema menţionată, pe care să îl trimitem pe  startcsd@gmail.com sau să îl ducem direct în librărie (hai că ştiţi adresa…City Park Mall, parter). Desigur, nu uitaţi să menţionaţi datele voastre de contact (nume, vârstă, telefon) şi să vă încadraţi în termen: până pe 29 octombrie.

Pe 1 noiembrie, vor apărea pe pagina de Facebook a Centrului de Studiu şi Divertisment Start lucrările calificate în semifinală. Apoi, se lasă cu voturi, câştigători şi o super-expoziţie a celor mai reuşite lucrări în perioada 13-20 noiembrie, în ceainăria librăriei.

Sună bine, aşa-i?

Annie vă urează succes!

PS: click pe poză pentru a o vedea la rezoluţie mai mare şi aveţi şi regulamentul complet AICI.

 

Şi a fost…Concert folk-jazz Alina Manole, la Constanţa!


Da, a fost. Am trăit momentul primului concert al Alinei la Constanţa. Îl aşteptam de când am descoperit-o pe Alina acum aproape doi ani. Dar, înainte de a trece la păreri pur şi simplu subiective, să trecem în revistă câteva impresii mai „serioase”.

Organizarea Alinei a fost, ca de obicei, impecabilă. Avea probele de sunet făcute înainte de venirea publicului (lucru care ar trebui să fie normal pentru toţi artiştii, dar am mai avut şi surprize), avea pregătită listuţa de melodii, emoţiile la purtător şi gata de concert.

Adrian Cristescu şi Tudor Olaru au făcut o treabă minunată şi ei, acompaniind-o perfect pe Alina. Chiar dacă uneori par a fi „oamenii din umbră”, amprenta lor muzicală este semnificativă.

Clubul Doors, în schimb, a lăsat de dorit, din punctul meu de vedere. La capitolul promovare sunt mediocri de ceva timp, dar mai ales când vine vorba de concerte folk. În afara faptului că pun şi ei posterul pe Facebook, îi dau un share şi îl mai pun şi în club, nu par că se agită să facă altceva. Asta se vede uneori în sală şi mă gândesc că lasă şi un gust amărui artistului.

Dar despre Doors o să scriu separat, ca să nu fur din spaţiul dedicat Alinei.

Concertul ei a curs lin, ca o poveste, ca o întâlnire între prieteni. Îmi place atmosfera de intimitate pe care Alina o creează. Te transpune într-un spaţiu în care simţi şi trăieşti muzica ei.

Este deja redundant, dar nu mă pot abţine să nu spun că vocea Alinei este cu adevărat deosebită. Puternică şi foarte sensibilă. Exact genul meu preferat :)

Îmi place şi expresivitatea ei foarte mult, modul în care trăieşte fiecare melodie, cum închide ochii când cântă anumite melodii şi te gândeşti că vrei să faci şi tu la fel, ca să visezi alături de ea. Îmi dă sentimentul că pe scenă nu este doar Alina-artistul, ci şi Alina-omul, Alina-femeia, Alina-copilul. Asta cred că o face să fie aşa de apreciată. Este autentică, vorbeşte cu publicul, oferă o parte din ea la fiecare concert şi se simte.

Şi, până nu mă pierd între gânduri frumoase şi vise cu pitici şi lună pătrată, vă las să o ascultaţi pe Alina. Ah, şi musai să intraţi pe blog-ul ei, scrie zilnic (şi scrie şi foarte fain), şi pe pagina oficială de Facebook, aşa cum şade bine unui fan să dea un like artistului.

Iar eu, până la următorul concert, nu pot şi nu vreau să ies din starea minunată în care am rămas aseară, o să mă las iar ademenită de vocea şi versurile Alinei şi o să mă refugiez în cele două albume pe care le ascult în neştire…

Annie ♥

PS: ca să nu mai încarc pe blog, găsiţi aici poze de la concert. Enjoy!